Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose îi declară război lui Victor Ponta: "Nu intră în Parlament. S-a terminat cu păcăleala. Are înţelegere cu PNL"

Mihai Tudose îi declară război lui Victor Ponta: "Nu intră în Parlament. S-a terminat cu păcăleala. Are înţelegere cu PNL"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:45 24 Noi 2020 Modificat la 22:45 24 Noi 2020

Întrebat de moderatorul emisiunii Subiectiv de la Antena 3 dacă după alegeri PSD va face alianţă cu PRO România, partid al cărui preşedinte este Victor Ponta, Mihai Tudose a avut o replică acidă la adresa fostului său partener de partid.

"Nu poţi să faci alianţă cu un partid care nu intră în Parlament. Nu intră în Parlament, sigur. Eu fac un pariu aici cu dumneavoastră că nu intră.

El va continua să păcălească nişte oameni de bună credinţă din PRO România, că sunt şi oameni de bună credinţă acolo."

Replica l-a luat prin surprindere şi pe moderatorul Răzvan Dumitrescu care l-a întrebat pe Mihai Tudose de ce vorbeşte urât de Victor Ponta.

Atac după atac la Victor Ponta

"Dar nu vorbesc urât de Ponta, aşa e el. Nu va mai intra în Parlament.

Gata, s-a terminat cu păcăleala, nu mai păcăleşte pe nimeni", a spus Mihai Tudose.

La această replică a reacţionat ironic şi senatorul PNL, Daniel Fenechiu, invitat prin video-call: "Noi suntem foarte trişti că nu intră Ponta în Parlament!"

Mihai Tudose a spus că PNL şi Ponta au împreună o înţelegere.

"Cel mai tare Ponta dă în PSD, în urma unui deal [înţelegere] cu PNL", a spus Tudose, care a fost imediat contrat de Fenechiu: "Nu-i adevărat, bazinul lui Ponta electoral e bazin de stânga. Ce să facă Ponta pe dreapta?"

La asta, Mihai Tudose a replicat: "Bazinul electoral nu mai, e bazinul de la WC"

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole