Gabriel Andronache a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), printr-o decizie a premierului Mihai Tudose, publicată marţi în Monitorul Oficial.
Până în prezent, Andronache a fost consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.
Totodată, Mihai Tudose a decis numirea lui Ciprian Pandea în funcţia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului. Până în prezent, Pandea a fost secretar de stat în cadrul SGG.
Sursă: Agerpres