Antena 3 CNN Actualitate Locale El este Mihai, sportivul de performanţă de 15 ani, găsit mort pe calea ferată din Dâmboviţa. Filmul tragediei

El este Mihai, sportivul de performanţă de 15 ani, găsit mort pe calea ferată din Dâmboviţa. Filmul tragediei

Ovidiu Stan
1 minut de citit Publicat la 12:55 23 Oct 2022 Modificat la 13:08 23 Oct 2022

Adolescentul a fost găsit mort duminică dimineața pe calea ferată, la marginea orașului, iar lângă el bicicleta distrusă de tren. 

Își vizitase sâmbătă seara iubita și, la întoarcerea, a traversat peste șine, în loc să urce pe pasarela din apropiere. 

Seara, băiatul de 15 ani a mers la iubita lui, fără să își anunțe părinții că pleacă de acasă. 

[GAL layout="2"]

Dimineața un trecător i-a găsit trupul pe calea ferată, în apropierea pasarelei, la ieșire din Găești. 

Echipajul de salvare sosit la fața locului a constatat decesul. Mihai murise cu câteva ore înainte.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Incidentul s-a produs într-o zonă în care localnicii traversează mai mult pe calea ferată decât pe pasarela pietonală din apropiere. 

Mihai făcuse sport de mic, era pasionat de kik-boxing și avea rezultate excelente în turnee. 

"La data de 22 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată mortal de un tren.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat victima, un minor de 15 ani, din Găești, care se afla în zona pasarelei Găești, pe magistrala 101 București-Pitești.

Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. 

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului", se arată în comunicatul Poliţiei.

Etichete: Dambovita tren mort
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole