Antena 3 CNN Actualitate Mihai Fifor, despre Congresul PSD: „Îmi doresc ca Viorica Dăncilă să câștige”

Mihai Fifor, despre Congresul PSD: „Îmi doresc ca Viorica Dăncilă să câștige”

1 minut de citit Publicat la 22:03 28 Iun 2019 Modificat la 22:03 28 Iun 2019

Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat vineri seară la Antena 3 că și-a propus să candideze pentru funcţia de secretar general al partidului, deoarece dorește să pună în valoare experiența pe care a acumulat-o în toți acești ani.

„Trebuie să readucem partidul acolo unde trebuie să fie. Deschis către toți românii, deschiși către oameni de calitate. Trebuie să venim cu un mesaj coerent, dar cel mai important este să le arătăm românilor că PSD își revine”, a subliniat acesta.

Întrebat cu cine i-ar plăcea să facă echipa, Mihai Fifor a declarat că își dorește ca Viorica Dăncilă să câștige.

Citește Și Liviu Pleșoianu, reacție dură la conducerea PSD: „La nivel de vârf, conducerea a schimbat discursul de pe o zi pe alta. Nu voi accepta lucrul acesta niciodată”

„Îmi doresc ca doamna prim-ministru să câștige acest mandat. Este un om de care PSD are nevoie. Este și primul ministru al României. Ca președinte interimar a demonstrat lucrul acesta. Are darul de a dialoga”, a declarat Mihai Fifor.

Mihai Fifor a subliniat că nu crede că va exista o fractură după acest Congres în PSD.

„Cred că vom găsi energiile necesare și vom reuși să ne așezăm cu toții la aceeași masă. Miza este colosală pentru PSD”, a declarat Mihai Fifor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole