Întrebat dacă cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria au provocat modificări în platourile seismice din Europa, mai ales că la primul cutremur, platoul Turciei s-a mișcat cu 3,4 metri la al doilea platoul s-a mișcat cu 10,2 metri, seismologul Mihai Diaconescu a spus:
"Discutăm despre aceste deplasări pe planul de falie, pentru că niște cercetători italieni au studiat site-ul USGS, de unde avem și noi partea grafică și au aruncat pe piață aceste date.
Eu nu știu dacă aceste date de 3 metri și 10 metri au ajuns în zona epicentrală, pentru că bagă o spaimă și o teroare.
Uitați-vă puțin pe adâncime, deci până la aproape 25-27 de kilometri, pe o distanță de 40 de kilometri, este foarte concentrată sursa.
Asta înseamnă că zona afectată este mult mai mică decât la cel de 7-8 care se întinde pe vreo sută de kilometri.
În ultimele 24 de ore au fost 292 de cutremure pe întreaga planetă
Peste 150 de cutremure sunt concentrate în zona aia, iar restul sunt din seismicitatea zilnică care a existat și înainte de aceste cutremure.
Nu s-a înregistrat nicio activitate ridicată după cutremurul din Turcia. Nu cred că a influențat și nici nu cred că va influența activitatea seismică cel puțin din România.
Există o perioadă după ce se încheie toată această secvență seismică pentru analiză", a spus seismologul Mihai Diaconescu, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.