Micutzu a povestit totul prin intermediul unui material video postat pe Youtube.
„Treaba este simplă: mergeam pe Calea Victoriei cu iubita mea și un prieten pictor, un om trecut de 50 de ani. Mă îndreptam către club, voiam să ajung la ziua unui prieten. Și cum mergeam eu așa, pe dreapta era o terasă. Un băiat de acolo a început să facă niște miștouri la adresa mea. Am mers mai departe și i-am arătat un deget, lucru care l-a enervat și mai mult. Am traversat spre club, foarte aproape de trecere. Omul a început să mă înjure și să-mi spună ceva de genul: măcar treci, grasule, pe la trecere. Nu am mai putut să înghit toate c…turile astea. Dacă nu îți place ceva, spune-o în mod civilizat. În momentul în care îmi înjuri familia, pe Internet, îți pot da block. Sunt ani întregi de când se întâmplă asta. În mine s-au strâns niște frustrări”, a spus Cosmin Nedelcu.
Actorul de stand-up comedy susține că agresorul a împins-o pe iubita lui.
„Atunci am lăsat, pe trotuar, pungile de cadou pe care le aveam în mână, ca să mă întorc la băiatul respectiv și să-i zic că nu e normal să vorbească așa cu mine. I-am arătat degetul. La un moment dat, s-a ridicat de la o masă un asociat al locului respectiv, pe modul bodyguard în fața mea. S-a pus în fața mea agresiv. Eu nu am reacționat agresiv, ci i-am zis să se dea la o parte să vorbesc cu prietenul lui. Iubita mea i-a spus să se liniștească, iar el a împins-o. I-am zis că dacă mai pune mâna pe ea îl omor. Apoi i-a dat o flegmă pe mână. În acel moment, am văzut negru și am reacționat. A reacționat și el și a dat câțiva pumni în aer, dar i-a dat câțiva pumni și prietenului meu pictor. Prietenul meu avea o sacoșă în mână și a aruncat-o spre geamul care s-a spart, geamul aparținând localului la care băiatul în negru era asociat”, a mai spus Micutzu.
Incidentul relatat de Micutzu s-a întâmplat în noapte de 15 spre 16 august, iar în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru tulburarea liniștii publice, lovire și alte violențe. Patru persoane au fost audiate și amendate cu câte 200 de lei.
Urmăriți explicația integral în video: