Antena 3 CNN Life Știinţă Microsoft face un pas uriaș în tehnologie: ”Viitorul este în ADN!”

Microsoft face un pas uriaș în tehnologie: ”Viitorul este în ADN!”

1 minut de citit Publicat la 17:55 29 Apr 2016 Modificat la 17:55 29 Apr 2016

Microsoft a anunţat în cursul acestei săptămâni un parteneriat cu compania Twist Bioscience pentru stocarea de informaţii în format digital în molecule de ADN, un pas logic spre viitor în condiţiile în care, conform Microsoft, mijloacele actuale de stocare sunt ineficiente şi insuficiente pentru volumul din ce în ce mai mare de date pe care le generăm, informează site-ul thenextweb.com, potrivit Agerpres.

Compania Twist Bioscience a pus la dispoziţia Microsoft lanţuri de 10 milioane de oligonucleotide de ADN pentru a începe testarea modalităţilor de stocare a informaţiei digitale pe acest suport "preistoric". La fel ca şi calculatoarele, moleculele de ADN codifică informaţia în nişte unităţi de stocare, patru în cazul ADN-ului, denumite nucleotide - A, C, G şi T - în locul sistemului binar, format din 0 şi 1 cu care operează calculatoarele. Catenele lungi de ADN sunt alcătuite din secvenţe de nucleotide aranjate într-o anumită ordine ce reprezintă o anumită informaţie.

Spre deosebire de sistemele electronice de stocare a datelor de care dispunem în prezent, care necesită mentenanţă periodică şi ocupă mult spaţiu, ADN-ul a demonstrat că poate păstra informaţia intactă timp de mii de ani şi este extraordinar de compact.

Conform specialiştilor, toate informaţiile digitale existente în prezent ar putea fi stocate în mai puţin de 20 de grame de ADN.

Obiectivul celor două companii este de a dezvolta metode practice şi scalabile de a codifica informaţii digitale în lanţuri ADN. Atât timp cât va exista viaţă pe Pământ construită din ADN, va exista mereu o formă sau alta de tehnologie pentru citirea ADN-ului, fiind asigurată astfel recuperarea datelor stocate în acest mod. În curând orice calculator personal, laptop, tabletă sau smartphone ar putea fi dotat cu funcţii de secvenţiere şi sinteză a ADN-ului, făcând posibilă stocarea şi transferul informaţiilor înscrise în ADN.

Etichete: microsoft tehnologie
Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole