Antena 3 CNN Externe Microbuz plin cu români, accident devastator în Ungaria | Doi morţi şi nouă răniţi

Microbuz plin cu români, accident devastator în Ungaria | Doi morţi şi nouă răniţi

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 19:26 10 Iul 2022 Modificat la 22:12 10 Iul 2022

Microbuzul, înmatriculat în judeţul Vaslui, era condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Todireşti, care se deplasa pe drumul european 42 din Ungaria, în apropiere de graniţa cu România.

La un moment dat, în jurul orei 04.00, microbuzul a fost implicat într-un grav accident după un impact violent cu un tractor şi cu o dubiţă.

Potrivit jurnaliştilor din Ungaria, microbuzul a intrat în depăşirea tractorului, iar din motive încă necunoscute, şoferul român a atins tractorul, apoi a tras de volan şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit de dubiţă.

În urma impactului, microbuzul s-a transformat într-un morman de fiare, iar trei oameni au rămas încarceraţi.

Ambulanţele au preluat de la locul accidentului numeroase victime pe care le-au transportat la spitalele din zonă. În total, doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi nouă au ajuns la spital.

Dintre cei nouă răniţi, opt sunt în stare foarte gravă.

Etichete: accident
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole