Antena 3 CNN Actualitate Micii, ”vedeta” zilei de 1 Mai: Comenzi de șapte ori mai mari față de o zi obișnuită. Prețul mediu pentru o porție

Micii, ”vedeta” zilei de 1 Mai: Comenzi de șapte ori mai mari față de o zi obișnuită. Prețul mediu pentru o porție

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:15 01 Mai 2024 Modificat la 10:15 01 Mai 2024

Micii sunt ”vedeta” zilei de 1 Mai. Ziua Muncii deține recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an.

Spre deosebire de o zi obișnuită, românii comandă acest preparat de șapte ori mai mult.

Cât costă o porție de trei mici 

Prețul mediu pentru o porție de trei mici este de 25 de lei. Cozile și comenzile încep de la primele ore ale dimineții, în intervalul 9.00 - 11.00 înregistrându-se 24% din totalul comenzilor de peste zi.

Topul momentelor de consum este însă condus de intervalul 12.00 - 15.00, când se înregistrează 49% din comenzile de mici.

Micii sunt alegerea preferată și pentru cină, în intervalul 16.00 - 19.00 înregistrându-se 20% din totalul comenzilor.

În Capitală comercianţii se aşteaptă la vânzari record. Un singur local se așteaptă să facă vânzări și de 10.000 de mititei.

Cei mai mari mici sunt la Dedulești. Pe Dealu Negru, pe şoseaua Pitești-Vâlcea. Au 90 grame și ingrediente păstrate secrete. Sunt multe locuri în România în care se prepară mici, însă niciunul la fel de cunoscut ca terasa aflată pe marginea Drumului Naţional 7, pe Dealul Negru. Grătarele merg încontinuu, ziua precum şi noaptea. Elisabeta Androne şi soţul său au fost printre primii care au pornit în această aventură. Au deschis terasa în 1993, într-o perioadă când toţi românii încercau să se descurce în capitalismul în care tocmai intraseră şi de care nu ştiau mai nimic.

Potrivit Asociației Române a Cărnii, românii consumă anual 200-250 de milioane de mici, iar anul acesta procesatorii de carne și-au pregătit stocuri mai mari decât anul trecut.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole