„Toată lumea vorbește, în termeni foarte gravi, despre ce s-a întâmplat între George Simion și Virgil Popescu de parcă ar fi ceva crucial. Când am văzut pozele cu ei din Parlament, am zis că parcă erau din reclama aia cu „Poate data viitoare mă sărută”. Apoi am văzut filmul din Parlament. Eu nu sunt atât de grav privind subiectul acesta. De ce? Pentru că acesta este nivelul în România. A fost doar un moment „de autentic”. A fost un moment de sinceritate.
N-a mai fost cu prefăcătorie, n-a mai fost cu spoială. Absolut că dezavuez ce s-a întâmplat, dar acesta este nivelul. Să nu ne păcălim că vai așa ceva... Așa ceva ce? Acesta este nivelul în România: prostule, rusule, hoțule! Acesta este nivelul în România în orice, inclusiv în Parlamentul României, inclusiv în Guvernul României. Ce ați văzut aici nu a fost decât sinceritate, autentic. Practic au ridicat fustițele la niște treburi și ne-am uitat acolo”, a spus Mircea Badea la emisiunea „În gura presei”.
„Tot am auzit: Vai, dar nu se poate așa ceva! Ba se pot întâmpla multe lucruri în România, cum să nu se poată?! Traian Băsescu a fost președintele României, Mihai Tudose a fost premierul României, așadar se poate orice”, a mai spus Mircea Badea.
„Nu minimalizez urâțenia și inadecvarea gestului făcut de George Simion, dar nici nu vreau să par așa de grav ca și când venim de la Oxford. Totuși... noi venim de la cocioc, unde ne căc#m în fundul curții și unde l-am ales pe Traian Băsescu, de două ori, președinte și pe mulți alții. Totuși... noi ne uităm la Florin Roman, de exemplu, ca și când ar fi urmașul lui Brătianu. Serios?! Pe bune?”, a mai adăugat realizatorul TV.
„Singurul lucru periculos și grețos ar fi ca Virgil Popescu să devină un martir al democrației doar pentru că Simion a făcut ce a făcut. Acest lucru chiar ar fi scârbos și inadecvat”, a concluzionat Mircea Badea.