Antena 3 CNN Actualitate Metroul din Drumul Taberei, amânare cu scuze. Ar fi trebuit să fie dat în folosință săptămâna viitoare

Metroul din Drumul Taberei, amânare cu scuze. Ar fi trebuit să fie dat în folosință săptămâna viitoare

1 minut de citit Publicat la 18:55 22 Iun 2020 Modificat la 18:55 22 Iun 2020

„Cine se frige cu ciorbă, suflă și-n iaurt. Când va fi, din punct de vedere tehnic, posibil de pus în circulație, va fi pus în circulație. Acest termen va fi cel mai rapid termen posibil”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Potrivit lui Ludovic Orban, nu există riscul ca magistrala M5 să nu fie inaugurată în acest an. „Eu zic că nu există acest risc. Nu există cu siguranță. Va fi gata din punct de vedere tehnic”. a spus el.

Orban, despre metroul din Drumul Taberei: Se poate realiza într-o lună și jumătate, maxim două

„Am evaluat, am analizat care sunt problemele… de fapt sunt două probleme tehnice care pot fi realizate. Din păcate nu se poate aplica o tehnologie mecanică de săpare pentru gura de ventilare. După părerea mea se poate realiza într-o lună și jumătate, maxim două”, a mai spus Ludovic Orban.

Metroul din Drumul Taberei, amânare cu scuze. Ministrul Transporturilor: Vreau să-mi cer scuze în numele celor 17 miniștri

„Din păcate, termenul asumat, neforțat, de către antreprenori, consultanți și beneficiari, anume darea în folosință cu călători la 30 iunie 2020 nu poate fi respectat. Vreau să-mi cer scuze în numele celor 17 miniștri și opt directori generali care au condus MT și Metrorex din 2011 până în prezent”, a spus ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Metroul din Drumul Taberei, amânare cu scuze

Metroul din Drumul Taberei ar fi trebuit să fie dat în folosință la 30 iunie 2020, după ce lucrările au început în anul 2011.

ÎIn 2017 ar fi trebuit recepţionată magistrala M5.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole