Antena 3 CNN Economic Transporturi Metroul din Cluj, tot mai aproape de realitate. „Cârtițele” care vor săpa tunelurile au ajuns în România

Metroul din Cluj, tot mai aproape de realitate. „Cârtițele” care vor săpa tunelurile au ajuns în România

B.C.
1 minut de citit Publicat la 19:21 11 Dec 2024 Modificat la 19:23 11 Dec 2024

„Cârtițele” care vor săpa tunelurile pentru metroul din Cluj au ajuns în România. Nava care le-a transportat a ancorat în Portul Constanța, iar piesele au fost deja descărcate. Utilajele vor fi duse la Cluj cu ajutorul unor vehicule de mare tonaj. Drumul până acolo va dura aproximativ două săptămâni. 

Celebrele „cârtițe”, utilajele care vor săpa tunelurile pentru metroul din Cluj, au fiecare un diametru de peste șase metri și costă aproximativ 15 milioane de dolari. Au fost încărcate pe navă la jumătatea lunii octombrie, iar în urmă cu două zile au ajuns în Portul Constanța. Din cauza furtunilor care au lovit litoralul în ultimele zile, descărcarea lor a început abia în noaptea de marți spre miercuri.

Utilajele sunt compuse din 38 de bucăți. După descărcare, vor fi transportate cu 14 trailere, care vor merge în convoi. Echipamentele sofisticate, care vor face posibilă realizarea tunelurilor, vor fi montate treptat.

Batuhan Unal, manager de proiect: „TBM-urile au ajuns și le vom transporta la Cluj. Acest tip de proiect nu este ușor de manageriat.”

Valentin Manea, director operațional: „Această operațiune este dificilă, pentru că piesele sunt agabaritice și este nevoie de două macarele de 120 si 104 de tone. Am mai facut astfel de echipamente, nu este ceva nou, suntem obișnuiți, pregătiți și specializați în așa ceva. Implică multă forță umană.”

Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21 de km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 14 miliarde de lei.

Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole