Antena 3 CNN Actualitate Metroul spre Otopeni: Primele 6 stații vor fi construite de firma Alsim Alarko din Turcia

Metroul spre Otopeni: Primele 6 stații vor fi construite de firma Alsim Alarko din Turcia

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 20:56 15 Iul 2021 Modificat la 20:58 15 Iul 2021

Metrorex a desemnat firma din Turcia Alsim Alarko câştigătoarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia primelor şase staţii ale Magistralei M6.

Licitația a început din martie 2019.

Firma se va ocupa de proiectarea şi execuţiea structurii de rezistenţă pentru staţii şi tuneluri, pentru o galerie la staţia 1 Mai existentă, dar și galeria și tunelul 1 Mai – Tokyo.

De asemenea, Alsim Alarko va construi și primele 6 stații de metrou ale magistralei M6: Pajura, Expoziţiei, Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa și Tokyo.

Valoarea estimată a contractului este de 1,2 miliarde de lei, iar termenul de execuţie este de 4 ani.

Dacă nu vor fi contestații, cei de la Alsim Alarko se vor ocupa de proiectarea și realizarea structurii tunelurilor și a stațiilor menționate, potrivit economedia.ro.

Comisia Europeană a acceptat finanțarea doar pentru prima secțiune, motivând că Aeroportul Otopeni are deja transport feroviar.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că prioritară este continuarea magistralei M5 între Eroilor – Universitate şi Pantelimon.

Drulă consideră că metroul spre Otopeni nu are sens din punct de vedere economic, mai ales că nu ține cont nici de planurile de dezvoltare ale aeroportului.

Etichete: metrou otopeni
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole