Antena 3 CNN International News Metroul a fost inundat iar mașinile au fost luate de ape, la New York, înaintea furtunii tropicale Elsa

Metroul a fost inundat iar mașinile au fost luate de ape, la New York, înaintea furtunii tropicale Elsa

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 21:27 09 Iul 2021 Modificat la 21:34 09 Iul 2021

Locuitorii metropolei americane au postat pe rețelele sociale imagini cu stații de metrou inundate și mașini scufundate parțial sub ape.

Circulația trenurilor a fost perturbată iar autoritatea metropolitană de transport a trebuit să interzică traversarea unor poduri și tuneluri în cursul dimineții de vineri.

Problemele nu au fost provocate de Elsa, ci de un front de furtuni cu deplasare lentă, care a adus și vânturi devastatoare și grindină de mari dimensiuni în statele New York, New Jersey și Connecticut.

Furtuna tropicală Elsa și-a pierdut din putere de când a traversat partea nordică a statului Florida însă Serviciul Național de Meteorologie din SUA a avertizat că zona New York-ului ar urma să înfrunte ploi și mai abundente.

De vineri seară, este de așteptat ca Elsa să slăbească și mai mult și să se transforme în ciclon post-tropical.

Elsa este cea de-a cincea furtună identificată în sezonul uraganelor din Atlantic în 2021.

Prima a fost Ana, care s-a format pe 23 mai.

Furtunile tropicale, mai puternice și mai letale, au legătură cu schimbările climatice

Luna trecută, furtuna tropicală Claudette a adus ploi puternice, vânturi în rafale și tornade în mai multe state americane din sudul țării și a distrus zeci de case.

Este considerată cauza morții a 14 persoane, dintre care 10 copii pe măsură ce se deplasa dinspre coasta Golfului Mexic spre coasta de est SUA.

Claudette a fost urmată de furtuna tropicală Danny, care a provocat alunecări de teren în Carolina de Sud la finele lunii iunie, înainte de a-și pierde puterea deasupra Georgiei.

Specialiștii spun că legătura dintre uragane și schimbările climatice. O planetă mai caldă se poate aștepta la fenomene extreme mai puternice în timp și la o întețire a furtunilor foarte puternice, chiar dacă numărul total de furtuni ar putea să scadă.

Etichete: New York Elsa metrou
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole