Magistrala M6, leagă sudul de nordul Bucureștiului și de Ilfov, iar valoarea contractului este de 2,38 miliarde de lei, fără TVA, precizează Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Magistrala M6 are un traseu de 7,6 km și cuprinde şase stații: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.
"Au fost depuse candidaturile pentru M6, secţiunea Tokyo-Aeroport Henri Coandă
După ce în ședința de Guvern din 2 octombrie 2021, am deblocat proiectul Magistralei M6, care leagă Sudul de Nordul Bucureștiului și de Ilfov, iar la data de 19 octombrie 2021 a fost lansată licitaţia, acum ne aflăm în prima etapă a de selectare a candidaturilor, deoarece vineri la ora 15:00 a fost data limită de depunere a acestora.
S-au înscris la licitație:
1. ALSIM ALARKO SANAYI TESISLERI VE TICARET A.S.
Ofertant lider
YUKSEL PROJE A.S. C
2. DOGUS INSAAT VE TICARET A.S.
Ofertant lider
TEKFEN İNŞAAT VE TESISAT A.Ş. (TEKFEN CONSTRUCTION & INSTALLATION CO., INC.)
Ofertant
CONCELEX
3. GÜLERMAK AĞIR SANAYI İNŞAAT VE TAAHHÜT A.Ş.
Ofertant lider
3TI PROGETTI ITALIA - INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A.
Tert şi subcontractant
TPF GETINSA EUROESTUDIOS SL.
Tert şi subcontractant
SOMET
Ofertant
VERTATEL INTERNATIONAL
În perioada următoare, vor fi analizate documentele pentru calificare. După calificarea candidaților, în cea de-a doua etapă, se vor depune ofertele tehnice și financiare.
Este vorba despre proiectarea și execuția lucrărilor de structură de rezistență pentru Lotul 1.2 (Tokyo – Aeroport Otopeni), care are un traseu de 7,6 km și cuprinde 6 stații: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.
Valoarea contractului este de 2,38 miliarde de lei, fără TVA.
M6 este prima linie de transport public de mare capacitate, care face legătura între Nordul şi Sudul Bucureştiului, prima magistrală care leagă direct Capitala de localităţile din Ilfov (Otopeni - Bucureşti - Jilava).
M6 este o ramificație din Magistrala M4 Străulești – Gara de Nord – Palatul Parlamentului – Eroii Revoluției – Gara Progresul. Prin implementarea proiectelor de metrou M4 și M6 se asigură funcționalitatea completă a acestei investiții, locuitorii din Sudul Capitalei având acces direct în zonele de Nord.
Linia de Metrou M6, pe relația Stația 1 Mai – Stația Aeroport Otopeni este inclusă în toate scenariile analizate pentru obținerea unei strategii de mobilitate durabilă în București (PMUD 2016-2030) fiind selectată în Scenariul Optim: "Aceasta va oferi o conexiune importantă între partea de sud a Regiunii București-Ilfov și aeroport".
Oportunitatea realizării investiției a fost stabilită în conformitate cu planurile generale de dezvoltare ale sistemului de transport public al orașului, propusă și justificată în planurile generale, studiile de transport şi strategiile de dezvoltare din ultimii ani.
Actele normative de aprobare au fost obţinute pentru întregul traseu al proiectului, respectiv 14,2 km, 12 staţii şi achiziţia a 12 trenuri. Indicatorii tehnico-economici ai M6 sunt aprobaţi de Guvernul României pe baza unor analize economice care iau în considerare impactul veniturilor de pe întreaga magistrală.
Această linie, încă din faza de proiectare preliminară pentru studiul de fezabiliate, a fost pregătită prin crearea posibilității extinderii până la Teminalul II al Aeroportului Internațional Henri Coandă.
Împărțirea în două secțiuni, cu punct comun Stația Tokyo, a fost făcută pentru a permite abordarea în paralel a săpării tunelului, în două direcții, cu 4 utilaje TBM și, ulterior, pentru contractarea unitară a lucrărilor de finisaje, instalații, semnalizări și de achiziții material rulant.
Secţiunea 1 (1 Mai - Tokyo) are un traseu de 6,6 km și cuprinde 6 stații cu următoarele denumiri: 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo.
Proiectul de introducere a trenului metropolitan București – Ilfov are prevăzută o Stație Multimodală pe Centura București / DN1 pentru asigurarea transferului între tren și metrou.
În paralel, vom continua cu implementarea proiectelor legate de prelungirea magistralei de metrou M5, de la Eroilor până la Pantelimon, cu extinderea magistralei de metrou M4, de la Gara de Nord până la Piața Progresul (finanțată prin PNRR), precum și cu modernizarea magistralei M2", a scris Irinel Ionel Scrioşteanu, luni, pe pagina de Facebook.