Antena 3 CNN Actualitate Aglomeraţie la metrou, marţi dimineaţă. Un tren defect a blocat toată circulaţia

Aglomeraţie la metrou, marţi dimineaţă. Un tren defect a blocat toată circulaţia

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 09:10 13 Oct 2020 Modificat la 09:10 13 Oct 2020

Trenurile de metrou au întârzieri şi de 20 minute, potrivit unor surse din Metrorex citate de Antena 3.

Din cauza acestei defecţiuni, se circulă în sistem pendulă, iar trenul defect este la staţia Preciziei.

Din cauza situaţiei create, oamenii sunt nevoiţi să stea aproape unul de celălalt, astfel că nu se pot respecta recomandările medicilor pe timp de pandemie, de a menţine distanţa fizică.

Metrorex: Trenurile cu direcţia Angel Saligny întorc la staţia Lujerului

Potrivit Metrorex, metroul circulă în pendulă pe relaţia Preciziei-Lujerului, iar trenurile cu direcţia Angel Saligny întorc la staţia Lujerului.

Garnitura de metrou defectă circula fără călători.

"Metrorex informează că astăzi, 13.10.2020, începând cu ora 8.15, pe distanța Preciziei - Eroilor 1 de pe Magistrala 3, circulaţia se desfăşoară cu dificultate, urmare a unei defecţiuni tehnice apărute la un tren fără călători.  

Garnitura de metrou defectă circula fără călători

Pentru asigurarea continuării călătoriei acestora, circulaţia trenurilor a fost reorganizată astfel: se circulă în pendula pe relaţia Preciziei-Lujerului, iar trenurile cu direcţia Angel Saligny întorc la staţia Lujerului.

Precizăm că se fac anunţuri de informare prin instalaţiile de sonorizare.

Ne cerem scuze pentru disconfort şi vă mulţumim pentru înţelegere!", se arată în comunicatul Metrorex.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole