Antena 3 CNN Actualitate Anunţul important făcut de Metrorex! Călătorii nu vor mai avea acces în staţiile de metrou

Anunţul important făcut de Metrorex! Călătorii nu vor mai avea acces în staţiile de metrou

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 09:45 11 Oct 2020 Modificat la 09:45 11 Oct 2020

Reprezentanții Metrorex s-au întâlnit sâmbătă pentru a lua măsuri pentru a stabili un plan în vederea stopării infectării cu noul coronavirus.

Astfel, călătorii nu vor putea avea acces în stațiile de metrou în situațiile de urgență.

Mai exact, agenții de securitate vor îndruma călătorii, prin anunțuri prin care vor primi recomandări pentru a nu mai accesa stațiile de metrou până la reglementarea situației.

De altfel, în acelaşi comunicat, Metrorex mai anunţă că se va suplimenta numărul de jandarmi. Aceştia vor forma 12 echipe mixte, dintre care doi vor fi în ţinută civilă.

„Metrorex informează că, în contextul evoluţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID 19, dar și a urgențelor medicale înregistrate în 07.10.2020, pe data de 09.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, cei ai Poliţiei Metrou, ai firmelor de pază la metrou, precum şi reprezentanţii Metrorex.

În cadrul întâlnirii s-a evaluat modul de acționare existent, astfel:

a) Se acționează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenți de poliție, 12 echipe mixte poliție/ jandarmi, cu două echipe în ținută civilă;

-zilnic, în medie, s-au înregistrat cca. 50-60 de situații în care s-au aplicat diverse sancțiuni conform prevederilor legale;

b) Având în vedere evoluția pandemiei Covid 19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi;

c) În cele 63 de stații de metrou acționează zilnic 320 de agenți de pază în trenurile de metrou și stații, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile;

Față de situațiile de urgență înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenție ale acestora.”, se arată în comunicat.

O posibilă colaborare cu Poliția Locală
”De asemenea, s-au discutat posibilitățile în ceea ce privește colaborarea cu Polițiile Locale de la nivelul Municipiului București, urmând a se solicita o întâlnire, raportat la posibilitățile acestora de a asigura sprijin la gurile de acces de metrou, în situații de urgență.

S-a actualizat modul de acționare în ceea ce privește aplicarea procedurilor de comunicare în situații de urgență pe fluxul informațional METROREX – Poliția Metrou, respectiv firme de pază – METROREX și firme de pază – Poliția Metrou.”, se mai arată în comunicat.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole