Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Metode moderne pentru un zâmbet ca la Hollywood, cu dr. Nuţu Toader

Metode moderne pentru un zâmbet ca la Hollywood, cu dr. Nuţu Toader

Georgiana Mihăilă
3 minute de citit Publicat la 15:57 28 Iul 2021 Modificat la 16:58 28 Iul 2021

Noua tehnologie permite obținerea unui zâmbet natural, chiar și în cazul în care intervențiile implică și componente precum implanturile și fațetele dentare. Drept urmare, chiar și dinții înlocuiți pot arăta precum cei naturali.

Nuţu Toader, medic stomatolog, explicat, în cadrul emisiunii "Numai de bine" de la Antena 3, la ce metode putem apela pentru a avea un zâmbet strălucitor şi o dantură sănătoasă.

Care este secretul unui zambet natural, chiar și în urma unor intervenții stomatologice?

"Există două direcții: să respecți ceea ce a creat natura atunci când înlocuiești un dinte cu o coroana noua, astfel încât sa nu se observe diferența. Noul dinte din ceramică (porțelan), trebuie să imite perfect dinții naturali vecini, ca și formă, textură, culoare, transparență, opacitate, șamd. 

Asta când vorbim despre refacerea unui singur dinte, sau a câtorva dinți printre cei naturali deja existenți.

În schimb, a doua direție când vorbim despre o reabilitare funcțională totala, care automat acum în 2021 este realizată și estetic, sau, mai ales dacă pacientul isi dorește o transformare estetică, rezultatul va fi pe lângă estetic în armonie cu trăsăturile fetei, și, foarte important, natural", precizează dr. Toader.

Iar acest lucru este posibil doar prin intermediul tehnologiei utilizate

"Ajutându-ne de natura. E greu sa întreci ceea ce natura a creat, e greu și sa o egalezi, însă poți folosi ce a creat ea. Se începe totul cu un proiect, niște schite care tin cont de forma fetei, culoarea pielii și de albul ochilor, un proiect de arhitectură al noului zâmbet al pacientului.

Acest lucru le ofera medicilor informațiile necesare pentru a imita perfect forma, culoarea, dar si functionalitatea unui dinte natural prin intermediul coroanelor si a fatetelor dentare.

Ne folosim de fotografiile intraorale, de zâmbet și de portret pentru a analiza zâmbetul în armonie cu trăsăturile fetei, astfel, creăm o schița a formei viitorilor dinți. Nu știu dacă ati observat, dar dintii unui pacient pot fi diferite forme, pătrați, ovali, tringhiulari, de aceea trebuie sa vedem care forma se potrivește cel mai bine trăsăturilor faciale ale pacientului.

După ce am obținut aceasta schița inițială, ne folosim de tehnologie, și cu ajutorul unui soft cu inteligenta artificiala, care caută intr-o baza de date internațională cu dinți naturali frumoși ce au fost scanați găsim dinții cei mai potriviți ca forma și dimensiune pentru pacientul respectiv. Din acest moment totul devine mult mai simplu pentru medic și tehnician", spune medicul stomatolog.

Avem digital acești dinți naturali, dar cum ajung aceștia fizic în gura pacientului?

"Fiind totul digital, practic la un click distanta comandam softului sa transmită mașinii de frezat crearea dintelui conform design-ului realizat, copiind textura dinților pe exterior, iar în interior conform preparatei pe care a făcut-o medicul în gura pacientului.

Cel mai important aspect, pentru ca dintele să arate bine și natural, este textura lui.

"Un dinte fals, fără textură, reflectă lumina în totalitate, unul cu textura naturală sparge reflexia luminii în prisme de lumini, ceea ce vizual oferă impresia unui dinte natural.

Astfel, tehnologia moderna pune foarte mare accent atat asupra functionalitatii unui tratament dentar, cat si asupra esteticii faciale a unei persoane. Acest echilibru este mentinut cu brio prin intermediul metodelor moderne de analiza a danturii unui pacient si de realizare a componentelor precum fatetele si coroanele dentare.

Care este rezultatul în final?

"Rezultatul final este așa cum am mai spus și alta data, zâmbet de Hollywood, perfect natural în armonie cu trăsăturile fetei pacientului.

Pacientul, după caz, ori îşi recapătă zâmbetul pierdut, ori câștigă un zâmbet visat. De curând, am primit un feedback drăguț de la o pacientă de-a noastă și totodată un nou motto pe care l-am și adoptat și îl folosim: "The new luxury is all natural", pentru ca militam într-adevăr pentru natural în stomatologie, funcțional foarte important, și estetic în același timp", mai spune dr. Toader.

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole