Antena 3 CNN Actualitate Locale Metodă nouă de înșelătorie în Cluj-Napoca: Cum s-au trezit sute de români fără apartamente. Prejudiciul, estimat la aproape cinci milioane de euro

Metodă nouă de înșelătorie în Cluj-Napoca: Cum s-au trezit sute de români fără apartamente. Prejudiciul, estimat la aproape cinci milioane de euro

Alexandra Cojoianu
1 minut de citit Publicat la 22:12 03 Feb 2023 Modificat la 22:12 03 Feb 2023

Sute de oameni s-au trezit că au cumpărat apartamente într-un bloc-fantomă din Cluj-Napoca, după ce au căzut victimele unor escroci.

Trei indivizi au fost duși la audieri, iar doi dintre ei au fost arestați preventiv sub acuzația de înșelăciune în formă continuată și complicitate la înșelăciune. 

În urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani, documente, telefoane mobile și nu mai puțin de 7.000 de cartele telefonice. Toate acestea au fost găsite în casele suspecților și într-un apartament folosit drept birou.

Prejudiciul a fost estimat la peste 2,2 milioane de euro. După care s-au adăugat și alți păgubiți, aproape 500, ajungându-se la o pagubă de aproape cinci milioane de euro.

Care a fost metoda folosită

Unul dintre cei trei suspecți s-a folosit de o identitate falsă și s-a prezentat ca fiind șef de echipă, dar și inginer pentru a oferi credibilitate, susțin procurorii.

Așa au reușit să convingă oamenii să ofere avans zeci de mii de euro pentru locuințe, cu promisiunea că vor fi predate în cel mai scurt timp.

În realitate, însă, construcția blocului a încremenit în timp.

Cei care atunci au crezut că pot cumpăra un apartament în faza de proiect, la un preț mult mai mic, regretă amarnic.

Potrivit avocatei Chira Balaci Ioana Mihaela, care reprezintă aproximativ 70 de păgubiți, a susținut că "o mare parte din proprietari și-au investit ultimele resurse financiare".

„Au văzut ofertele de vânzare la niște prețuri foarte mici. La acel moment o mare parte din proprietari și-au investit ultimele resurse financiare. Mulți din ei sunt veniți din alte localități și nu au unde locui. Constructorul a vândut un apartament chiar și de 2,3,4, chiar 5 ori”, a explicat Chira Balaci Ioana Mihaela

„Faza a fost că am văzut eu că e ieftin. M-a tot dus cu vorba, mi-a dat ceva hârtii, ca să-mi închidă gura. Normal că îmi pare rău”.Unii s-au trezit că le-a fost vândut un apartament înstrăinat deja, altor persoane", a transmis una dintre persoanele p[gubite, potrivit ProTv.

Oficialii de la Primărie susțin că i-au dat câteva amenzi contructorului și au depus o plângere penală. În timp ce sutele de păgubiți speră să poată recupera măcar o parte din bani.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole