Antena 3 CNN Actualitate Locale "Dacă nu finalizați comanda, vine Poliția și vă arestează“ | O nouă înşelăciune lasă oamenii fără bani în Constanţa | Ce a păţit o femeie

"Dacă nu finalizați comanda, vine Poliția și vă arestează“ | O nouă înşelăciune lasă oamenii fără bani în Constanţa | Ce a păţit o femeie

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 22:56 19 Iun 2023 Modificat la 22:58 19 Iun 2023

O nouă metodă de înșelăciune îi vizează pe cei care postează anunțuri de vânzare online. Din păcate, mulți dintre vânzători își dau seama mult prea târziu că, de fapt, au devenit victimele unor înșelăciuni online. 

Este şi cazul unei femei din Constanţa care a pus la vânzare o boxă. 

„Am pus o boxă la vânzare pe Internet, m-a contactat un așa-zis domn și am stabilit detaliile vânzării.

Trebuia să plătesc o taxă de 300 de lei, pentru a veni curierul să îmi aducă banii pe produs și să ia boxa. Am cumpărat un bilet UPS, le-am trimis codul prin e-mail. Cu domnul vorbeam doar pe Messenger.

După ce am făcut plata, mi-a trimis e-mail prin care mi-a spus că trebuie să plătesc și alte taxe, pentru susținerea țărilor defavorizate. Am refuzat și mi-am cerut banii înapoi, cei pe care îi plătisem. Atunci, a trecut la amenințări“, a relatat o femeie care a rămas fără 300 de lei, potrivit focuspress.ro.

Citeşte şi: Topul celor mai periculoase atacuri cibernetice | Pot otrăvi sau opri furnizarea de apă | 90% dintre companii sunt vulnerabile

"Dacă nu finalizați comanda, vine Poliția și vă arestează"

Escrocii nu s-au oprit aici şi i-au trimis femeii mai multe mesaje de amenințare prin care făceau presiuni pentru a se urma procedura de finalizare a comenzii.

"Trebuie să urmați această procedură! Vă informez că am adăugat la UPS suma de 1.500 de lei, pentru a acoperi costurile de asigurare a corespondenței dumneavoastră, motiv pentru care veți primi un total de 2.885 de lei, așa că cel mai bine faceți demersurile UPS.

Să știți că Poliția știe deja de dumneavoastră și a făcut deja demersuri pentru a vă urmări penal. Acum, rămâne la latitudinea dumneavoastră să vă faceți osteneala să respingeți acest proces, altfel va veni Poliția la domiciliul dumneavoastră, pentru arestare, pentru că refuzați să plătiți impozitul olandez al Uniunii Europene“, se arată în mesajul primit de femeie.

Ce trebuie să faci dacă ești victima unei înșelătorii online

În astfel de situații, oamenii legii recomandă să nu dați curs cererilor de a plăti anumite taxe.

Mai mult printre primele indici care indică o tentativă de înșelăciune se regăsesc:

- Textul scris cu multe greşeli gramaticale. Ca şi în cazul de faţă se poate observa că escrocii nu sunt români, iar textul a fost tradus.

- Alegerea unei singure căi de comunicare pe motiv că există acces doar la Internet. Aici oamenii legii atrag atenţia că ar putea fi vorba despre persoane aflate în penitenciare.

- Solicitarea unor taxe pentru alte scopuri, după ce conversația s-a derulat strict pentru achiziția unui produs.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole