Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Kaizen, cea mai eficientă metodă de management, folosită de Primăria Buzău

Kaizen, cea mai eficientă metodă de management, folosită de Primăria Buzău

Alexandra Cojoianu
1 minut de citit Publicat la 13:29 09 Dec 2022 Modificat la 13:33 09 Dec 2022

Primăria susţine că a redus costuri şi a uşurat viaţa cerăţenilor.

"Kaizen înseamnă simplu management, să spunem sau schimbare spre mai bine. Managementul Kaizen înseamnă management al performanţei continu îmbunătăţite. În Kaizen este important să fii creativ în primul rând, deci ai o doză de creativitate care e specific umană desigur, pentru a elimina pierderile din start, apoi se standardizează lucrurile şi apoi se digitalizează, dacă nu se face aşa se auomatizează pierderile", a declarat un oficial din Buzău.

Primăria din Buzău este prima din ţara noastră care a implementat acest model, iar rezultatele sunt vizibile.

"Aproape din disperare, nu mai aveam ce face, Primăria era într-o situaţie financiară foarte proastă. Angajaţii demotivaţi, vreau să vă spun că în perioada asta, de cinci ani de zile a crescut şi bugetul cu 12 milioane de euro, deci la capitolul de venituri, anual, ceea ce este un lucru extraordinar, dar s-au redus şi costurile cu vreo şase milioane de euro", a declarat primarul Buzăului.

Sistemul Kaizen a început deja să dea roade, în multe birouri ale primăriei Buzău.

"Cred că cifra cea mai importantă este una care se numeşte 2343 de ani, dacă scădem aşa suntem la înfiinţarea Romei, în 760 înainte de Hristos Romulus. Este vorba de economia de timp, pe care am oferit-o cetăţenilor buzoieni care au de-aface cu primăria Buzău. De exemplu, pentru un amărât de certificat de urbanism erau pe circuitul ăsta 17 persoane. Documentul ăla făcea vreo 850 de metrii şi bineînţeles timpul de răspuns era cu mult pe lângă alea 30 de zile, maximum care ţi-l oferă legea, după ce s-a implementat acest sistem am ajuns de la 17 persoane, la 4 persoane", a adăugat primarul din Buzău.

Nu doar autorităţile au de câştigat ci şi cetăţenii care nu mai sunt nevoiţi să aştepte cu săptămânile pentru un document sau pentru o aprobare. 

"Marea majoritate a certificatelor de urbanism se pot elibera în patru zile, doar nişte excepţii vă pot ajunge sau au nevoie să ajungă la 30 de zile. Pe lângă primăria Buzău, mai sunt şi alte primării din ţară care au implementat acest model, însă doar parţial şi nu în toate direcţiile aşa cum se întâmplă la Buzău.

Primarul Buzăului a participat recent la Conferinţa Naţională "Mai puțini birocrați, mai puține hârtii, maximă eficiență despre optimizarea", organizată de România Inteligentă, unde a vorbit despre optimizarea eliberării documentelor de către instituţia pe care o conduce.

Etichete: Kaizen Buzau
Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole