Persoane care pretindeau că sunt preoți și care cereau bani, produse alimentare și îmbrăcăminte pentru familii nevoiașe contactau victimele, alese din rândul persoanelor cunoscute ca având o situație financiară bună. Pentru a nu da de bănuit, cei care sunau solicitau, de obicei, sume mici de bani și foloseau, atunci când se recomandau, numele unor preoți foarte cunoscuți, printre care și cel al protopopului de Vaslui, Adrian Chirvasă.
Mai mulți directori de instituții, medici sau profesori, au răspuns, se pare, solicitărilor venite din partea presupușilor preoți.
„Persoane de sex masculin se prezentau la telefon ca fiind preoți din municipiul Vaslui și solicitau bani, produse alimentare și obiecte de îmbrăcăminte pentru ajutorarea unor familii nevoiașe. Persoanele care au formulat plângeri au fost înșelate cu sumele de 200, respectiv 100 lei. Polițiștii de Investigații Criminale au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelătorie, au audiat mai multe persoane și sunt desfășurate activități de cercetare pentru identificarea autorilor”, a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana David.
Reprezentanții IPJ Vaslui recomandă cetățenilor ca, în cazul în care sunt apelați telefonic de astfel de persoane, să nu răspundă solicitărilor de a depune sau transmite bani, indiferent de motivul invocat.
Astfel de recomandări au fost făcute și de preoții vasluieni, care, după slujbele de duminică, le-au cerut enoriașilor să nu se lase păcăliți și au precizat că toate acțiunile umanitare organizate în numele Bisericii sunt făcute la vedere, în cadrul lăcașelor de cult și nu sunt anunțate telefonic.