Vremea se va răci accentuat în Bucureşti, maxima termică nu va depăşi 6 grade Celsius, iar precipitaţiile sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare vor persista în următoarele zile, reiese din prognoza meteo pentru Bucureşti, în perioada 17 - 19 martie 2018, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 martie, ora 20:00 - 18 martie, ora 8:00, cerul va fi mai mult noros, iar vântul se va intensifica treptat, cu rafale ce vor atinge 50 km/h. Minima termică de duminică dimineaţa va fi de 0 - 2 grade Celsius.
De asemenea, în perioada 18 martie, ora 8:00 - 19 martie, ora 8:00, vremea se va răci accentuat, astfel încât maxima termică se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar minima va fi între -5 şi -3 grade Celsius. Vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare, favorizând producerea poleiului. Vântul va avea intensificări îndeosebi în cursul zilei, cu viteze în general de 50 - 55 km/h.
Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă până spre sfârşitul săptămânii viitoare.