Antena 3 CNN Actualitate Anunț important de la meteo. Cum va fi vremea în următoarele zile

Anunț important de la meteo. Cum va fi vremea în următoarele zile

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:07 21 Mai 2016 Modificat la 18:07 21 Mai 2016

Vremea devine din nou instabilă în anumite regiuni din ţara noastră.

Se vor înregistra cantităţi însemnate de precipitaţii, dar şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime, apropiate de cele normale ale datei, se vor încadra între 17 grade în Subcarpaţii Getici şi 25 de grade în Câmpia de Vest.

Vremea la noapte

Cerul va fi parţial noros în jumătatea de sud a ţării unde în primele ore izolat vor mai fi posibile ploi slabe, mai ales la munte, în timp ce în restul teritoriului va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Pe spaţii mici, cu precădere în zonele depresionare din centru, spre dimineaţă se va semnala ceaţă.

Vremea duminică, 22 mai

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei în zonele montane, în special în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. În restul ţării ploi de scurtă durată vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 5 şi 13 grade, mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Vremea luni, 23 mai

Vremea va continua să se încălzeascã în majoritatea zonelor, dar cu precădere în vestul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, în special în cursul după-amiezii, local în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în estul şi în sud-estul teritoriului. Vor fi condiţii de grindină. În a doua parte a nopţii, cerul se va înnora şi va începe sã plouă în regiunile sud-vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 29 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade.

Vremea marți, 24 mai

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toate regiunile. Mai ales după orele amiezii, vor fi înnorări şi pe arii extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor fi local însemnate şi va cădea grindinã. Temperaturile maxime, în scădere în jumătatea de vest a ţării, se vor încadra între 19 şi 27 de grade, iar cele minime între 8 şi 15 grade.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole