METEO 27 AUGUST. Vremea va fi în continuare cãlduroasã, canicularã în orele amiezii local în sudul ţãrii şi izolat în rest, iar disconfortul termic se va menţine ridicat cu precãdere în vest, sud şi sud-est unde indicele temperaturã-umezealã (ITU) local va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.
METEO 27 AUGUST. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice, pe arii restrânse la începutul intervalului în vestul ţãrii, iar din a doua parte a zilei local în nord-vest, la deal şi la munte şi pe spaţii mai mici în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare de apariţie în centru şi sud-est.
METEO 27 AUGUST. Ploile vor avea şi caracter torenţial, pe spaţii mici cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri de scurtã duratã asociate ploilor, cand poate lua aspect de vijelie.
METEO 27 AUGUST. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilva
METEO 27 AUGUST. Presiunea atmosferică va fluctua uşor, foarte aproape de normalul baric.