Un blogger celebru a reuşit să îi scoată din minţi pe românii din Marea Britanie, spunând că aceştia au scăpat din atacul terorist de miercuri fiindcă n-au faţă de centrul Londrei.
Marius Sarca - devenit celebru în urmă cu un an, când a reuşit să enerveze mii de conaţionali, spunând că şi-a luat cetăţenie maghiară pentru că îi este ruşine că s-a născut român - şi-a făcut noi "prieteni". Amuzat de situaţia oamenilor care au fost ucişi sau răniţi de terorişti - printre răniţi aflându-se şi doi români -, Marius Sarca a postat în spaţiul public un mesaj incredibil, potrivit spynews.ro.
"Având în vedere incidentul din centrul Londrei, mă bucur că românii din Londra s-au declarat safe, chiar dacă ei locuiesc la 20 km distanță de centru. Probabil acum vor fi mai interesați să şi viziteze orașul (Londra)", a scris Sarca, pe Internet, referindu-se la o aplicaţie pentru smartphone prin intermediul căreia persoanele din UK puteau anunţa care este situaţia lor. Comentariul a atras furia multor persoane, acestea declarându-se scârbite de atitudinea românului care, în loc să se declare afectat de tragedie, a profitat de ocazie pentru a le da peste nas românilor.