Antena 3 CNN Life Oameni Mesajul senzațional transmis de Denzel Washington presei: Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat. Ce facem de aici? VIDEO

Mesajul senzațional transmis de Denzel Washington presei: Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat. Ce facem de aici? VIDEO

1 minut de citit Publicat la 22:24 13 Dec 2016 Modificat la 22:24 13 Dec 2016

Actorul Denzel Washington a fost subiectul unor știri false, în care se anunța că urmează să candideze pentru Casa Albă sau că și-a schimbat preferințele politice spre Donald Trump.

Denzel Washington a fost întrebat, de o jurnalistă, cum comentează acest fenomen al știrilor false, subiect atins și de Hillary Clinton și un adevărat test pentru Mark Zuckerberg, liderul Facebook.

Răspunsul lui Denzel Washington a devenit viral, după ce actorul a reușit, într-un minut, să explice un fenomen care, susțin unele voci, a influențat puternic rezultatul alegerilor din Statele Unite:

“Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat. Și atunci ce facem? Asta e marea întrebare. Care este efectul pe termen lung al surplusului de informații? Unul dintre efecte este nevoia de a fi primul care dă știrea. Nici măcar nu se mai caută adevărul. Deci ce se alege de responsabilitatea voastră (a jurnaliștilor n.r.)?  Trăim într-o societate în care nu mai contează ce spui, doar trebuie să fii primul. Cui îi pasă? Fii primul care anunță! Nu ne pasă pe cine afectează, pe cine distrugem, nu ne pasă dacă e adevărat. Doar spune-o, lanseaz-o, vinde-o! Devii foarte bun la ceea ce practici un timp îndelungat. Chiar și când e vorba de mizerii”, este mesajul lui Denzel Washington, care face furori pe internet.

Clipul distribuit de Gary Owen, pe Facebook, a fost vizualizat de peste 18 milioane de ori în doar 18 ore.

 

Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole