Antena 3 CNN Actualitate Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru cei care îl acuză că vorbește puțin

Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru cei care îl acuză că vorbește puțin

1 minut de citit Publicat la 22:16 25 Apr 2016 Modificat la 22:16 25 Apr 2016

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Timișoara, că din momentul preluării mandatului de la Cotroceni a anunţat un nou proiect naţional şi o schimbare de paradigmă, spunând că va face "un alt fel de politică şi de comportament" al şefului statului în raport cu legea fundamentală, celelalte instituţii şi, mai ales, în raport cu oamenii.

"Au fost momente în acest început de mandat când am trecut peste polemicile din spaţiul public. Am preferat, pentru a nu deschide fronturi şi falii, pentru a nu genera tensiuni de la nivelul funcţiei prezidenţiale, să las de la mine, cum se spune, şi să nu răspund provocărilor. Am crezut întotdeauna că e mai bine să vorbească acţiunile şi faptele mele şi că preşedintele trebuie să fie un factor de echilibru cât mai puternic. A ieşi din sfera senzaţionalului cotidian înseamnă, în opinia mea, ca preşedintele să nu întreţină dispute şi să nu alunece în polemici", a afirmat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

"Ceea ce am dorit să fie o dovada de normalitate, unii au interpretat ca lipsa de implicare. Vă asigur, însă, că nu este. Vreau să le transmit de aici (...) românilor din ţară şi din străinătate, că preşedintele lor îi vede, îi aude şi le cunoaşte problemele. Sunt şi voi rămâne un preşedinte mediator şi implicat. Iar determinarea mea de a-mi duce programul până la capăt este la fel de fermă ca în prima zi de mandat", a precizat Klaus Iohannis.

Președintele a adăugat: "Acesta sunt eu - vorbesc mai puţin. Vorbesc mai puţin şi îmi pasă cum arată această ţară, cum ne respectăm pe noi înşine în interior şi cum suntem priviţi în afară. Cu cât reprezentantul unui stat este mai serios şi mai responsabil în relaţia cu partenerii săi externi, cu atât mai mult naţiunea sa va avea de câştigat. Preşedintele nu se reprezintă pe sine, ci îi reprezintă pe cei care l-au ales".

 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole