Antena 3 CNN Actualitate Mesajul premierului de Ziua Imnului Naţional: "Un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor"

Mesajul premierului de Ziua Imnului Naţional: "Un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor"

Dana Musceleanu
1 minut de citit Publicat la 10:12 29 Iul 2022 Modificat la 10:35 29 Iul 2022

Ziua de 29 iulie, data primei intonări publice, a fost stabilită, prin lege, în anul 1998, drept Ziua Imnului Naţional al României.

„Este Ziua Imnului Național al României, o sărbătoare a conștiinței și unității noastre naționale și un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor, care în perioada pașoptistă s-au raliat celorlalte mișcări revoluționare din Europa acelor vremuri. Ales pentru mesajul său mobilizator imn al Revoluției pașoptiste, ”Deșteaptă-te, române” a devenit imn al României post-decembriste după ce acordurile și versurile sale mobilizatoare au răsunat și i-au motivat pe români în multe alte momente de răscruce ale istoriei, de la Războiul de Independență și cele două Războaie Mondiale, până la revolta muncitorilor din Brașov din 15 noiembrie 1987 și, apoi, în timpul Revoluției din Decembrie 1989”, se arată în mesajul semnat de premierul Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul le-a cerut românilor să rămână uniți în jurul simbolurilor naționale.

„Cinstirea simbolurilor naționale înseamnă responsabilitate față de acțiunile asumate, respect pentru libertățile obținute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist și promovarea lor într-o Europa a diversității și valorilor comune. De Ziua Imnului Național, îmi doresc să rămânem mereu uniți în jurul simbolurilor noastre naționale și al idealurilor apărate cu jertfe de înaintași”, mai scrie în mesajul premierului Nicolae Ciucă.

Etichete: Nicolae Ciucă
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole