„Anul acesta Lumina Sfântă a fost primită într-o atmosferă de tristețe pentru toată lumea. Biserica Sfântului Mormânt era aproape goală. Cu toate acestea însă, faptul că Lumina Sfântă a venit și anul acesta la Ierusalim și în toate țările ortodoxe care au trimis delegații spre a o primi în dar de la Hristos, aduce bucurie. Și pe lângă binecuvântare, ne aduce și o mare consolare, o mângâiere”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh.
Patriarhul Daniel a adăugat că „Hristos, care ne-a trimis lumina Învierii Sale, dorește să intre în casa sufletului nostru, în familia noastră, în toată viața noastră. Să lumineze incertitudinea, să risipească teama, să ne ajute să ne vindecăm sufletește și trupește”.
„Dincolo de toate opreliștile care există din cauza pandemiei, prin această Sfântă Lumină am păstrat comuniunea cu Hristos și cu toate Bisericile Ortodoxe și cu toți credincioșii noștri, care deși nu pot participa fizic în noaptea de Înviere la slujbă, totuși, prin faptul că primesc în casele lor această Lumină Sfântă, ‹se luminează cu prăznuirea›, cum ne îndeamnă cântările de Sfintele Paști, și ‹unii pre alții ne îmbrățișăm› duhovnicește, sufletește, de la distanță prin aceeași credință pe care o mărturisim și aceeași iubire pe care o arătăm lui Hristos și Bisericii Sale”, a subliniat Părintele Patriarh.
Lumina Sfântă s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, sâmbătă, în jurul orei 13:50, în urma unei ceremonii restrânse oficiată de Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofi al III-lea.