Antena 3 CNN Actualitate Mesajul lui Klaus Iohannis, în ziua repatrierii Reginei-Mamă Elena a României: „Un act de dreptate istorică, un gest de recuperare identitară”

Mesajul lui Klaus Iohannis, în ziua repatrierii Reginei-Mamă Elena a României: „Un act de dreptate istorică, un gest de recuperare identitară”

1 minut de citit Publicat la 10:18 18 Oct 2019 Modificat la 10:18 18 Oct 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia repatrierii Reginei-Mamă Elena a României. Şeful statului apreciază că demersul Casei Regale de a repatria osemintele Reginei-Mama Elena a României (1896-1982) este "un act de dreptate istorică, un gest de recuperare identitară şi de patriotism civic".

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că organizarea acestui eveniment naţional arată că poporul român îşi respectă istoria şi pe cei care au contribuit la devenirea României de astăzi.

"Regina-Mama Elena reprezintă un puternic simbol de demnitate, onoare şi curaj şi un reper deosebit de conduită morală în întunecatul secol XX. După 71 de ani, ea se întoarce acasă, în pământurile Patriei pe care a iubit-o şi apărat-o în vremuri de restrişte, unde se va odihni la loc de cinste, în panteonul Regilor şi Reginelor României. Aducerea acasă, lângă fiul ei, Regele Mihai I, este nu doar un act de dreptate istorică şi demnitate, ci un demers necesar pentru recuperarea şi întregirea valorilor României contemporane", se arată în mesajul şefului statului.

El afirmă că în "perioade tulburi şi crude pe care le-a traversat ţara noastră, Regina-Mamă a dat dovadă de tărie de caracter şi claritate morală".

"În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Regina-Mamă s-a implicat cu hotărâre pentru salvarea evreilor şi romilor persecutaţi, suferinzi şi chinuiţi. Pentru rolul său direct şi abnegaţia cu care i-a ocrotit pe cei asupriţi, Regina-Mamă Elena a primit postum titlul de 'Drept între popoare'. Perioadele exilului pe care le-a traversat nu au reuşit să o îndepărteze sufleteşte de România, rămânând alături de fiul ei, Regele Mihai I, şi de poporul român. Alături de Mihai I, Regina-Mama Elena s-a opus atât abuzurilor regimului de inspiraţie fascistă, cât şi celui de inspiraţie sovietică şi a susţinut ferm principiile democraţiei autentice. Martoră a unor vremuri frământate, Regina a rămas fidelă valorilor europene înrădăcinate puternic astăzi în societatea românească, condusă de credinţa că eforturile de a se opune acţiunilor extremiste şi iraţionale nu vor fi în zadar", se mai arată în mesajul preşedintelui Iohannis.

Şeful statului subliniază că societatea românească trebuie să aibă grijă ca "moştenirea" Reginei-Mamă Elena să nu se piardă.

"Societatea românească trebuie să aibă grijă ca moştenirea Reginei-Mamă Elena, simbol al României europene, să nu se piardă, să fie cinstită şi onorată cum se cuvine, prezervată şi transmisă generaţiilor viitoare, mai ales de acum înainte, când Regina a revenit acasă", conchide Iohannis. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole