Antena 3 CNN Actualitate Mesajul lui Daniel Ionașcu pentru protestatari: "Să ne luăm libertatea, țara și demnitatea noastră de români înapoi!"

Mesajul lui Daniel Ionașcu pentru protestatari: "Să ne luăm libertatea, țara și demnitatea noastră de români înapoi!"

Iulia Gorgorin
2 minute de citit Publicat la 22:50 02 Oct 2021 Modificat la 08:54 03 Oct 2021

Invitat în cadrul Ediţiei Speciale de la Antena 3, Daniel Ionaşcu, spune că îi va taxa legal pe guvernanţii care nu au fost capabili să gestioneze pandemia, astfel, va intenta un proces care le va face dreptate românilor care se simt discriminaţi.

Daniel Ionaşcu: "Contruim la nivel național un proces"

Din această clipă, Partidul Puterii Umaniste, și eu personal, chem cu toată seriozitatea pe orice român care aude, care vede, care simte, care nu mai poate, să contruim la nivel național un proces, în așa fel încât să ne luăm libertatea, țara și demnitatea noastră de român înapoi. De ce? Ceea ce a spus doamna de dinainte (n.r. Mariana Stancu-Țipișcă, purtător de cuvânt Prefectura Capitalei) este dincolo de orice logică. Argumentez. Adică, de la ora 20 seara şi până la 5 dimineaţa este o carantină, chiar dacă nu e în textul legii, dar e carantină, nu ai voie să ieşi. Nu ai voie să ieşi dacă nu eşti vaccinat. Ce efect are aceasta asupra pandemiei, în contextul în care oricum, noaptea nu umblă pe stradă. Ce se urmăreşte de fapt? Pe de altă parte.

"Cum este posibil să spui unui om că el are voie și altul nu are voie?

De o mie de ani s-a luptat omenirea să nu fie discriminări. De o mie de ani se luptă în dreptul acesta oamenii, cu o înaltă cultură pentru a scoate la lumină mari elemente și articole, principii de drept, prin care discriminarea să fie eradicată, iar acum, aflu că de fapt eu și dumneavoastră suntem pe poziții total discriminatorii. 

În sensul că dumneavoastră puteți și eu nu. Sau eu pot și dumneavoastră nu. Pentru simplul fapt că eu m-am vaccinat, dar pot să fiul bolnav, iar dumneavoastră nu v-ați vaccinat, dar puteți fi sănătoasă. Cu alte cuvinte, există posibiltatea ca eu să vă îmbolnăvesc pe dumneavoastră, dar cu toate acestea, dumneavoastră sunteți discriminată. Dacă cineva a înțeles treaba aceasta, dacă țara aceasta mai suportă așa ceva, iertați-mă vă rog. Mă doare să spun treaba aceasta, dar înseamnă că noi românii ne merităm soarta. Eu cel puțin, singur, personal, dar și în numele partidului meu, nu protestez doar.

"Începând de mâine ridic un proces în numele fiecărui român care gândește așa"

Acești oameni trebuie să plece. Nu poate mintea și sufletul curat al românilor să audă astfel de elucubrații. Sunt dincolo de logică, niște utopii care frizează tot ce înseamnă principiul de drept și care în mod categoric, nu aduc nimic bun și nu salvează pandemic societatea", a declarat Daniel Ionaşcu la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole