Laura Bretan, adolescenta care a uimit întreaga lume cu vocea ei și care a câștigat sezonul șase al emisiunii “Românii au talent”, se pregătește pentru semifinala de la “America’s Got Talent”. Ea va urca pe scenă pe 30 august, însă pare să ardă de nerăbdare, scrie Libertatea.
Laura Bretan postează non-stop pe rețelele de socializare mesaje pentru fani.
„Bună, dragi prieteni! Vă rog să nu uitați de America’s Got Talent. Semifinalele America’s Got Talent sunt pe 30 august. Evenimentul este în direct, de pe scena unuia dintre cele mai sofisticate săli – Dolby Theatre. Sunt onorată că am ajuns atât de departe”, a scris Laura Bretan, pe Facebook, cu o zi înainte de semifinală.