Unul dintre foștii săi elevi a scris un mesaj răvășitor pe internet după moartea profesorului:
”Vă vom iubi mereu, domnule profesor !
Aproape că nu-mi găsesc cuvintele, nici nu mai am cuvinte să mă exprim, nu îmi pot găsi liniștea sufletească.. Am pierdut un om drag sufletului meu, un om care, deși diferența de vârstă dintre noi și dânsul era mare, ne-a fost ca un prieten. Un prieten care ne ajuta enorm cu sfaturi, care ne tachina, care ne vorbea frumos, ne respecta și vorba dânsului “ne făcea să mâncăm matematica pe pâine”.
Era genul de om puțin sever, cu un aer de seriozitate, dar care mereu ridica colțul gurii la fiecare glumă, oricât de proastă era. Genul de profesor care nu ieșea din clasă până când fiecare elev nu avea lecția înțeleasă și pe cât posibil învățată. Genul de om care sărea mereu în ajutor. Un profesor despre care toată lumea spunea că era “cel mai iubit dintre pământeni”. Un om absolut minunat, care făcea orice lucru cu dragoste. Din adâncul sufletului.
S-a stins. S-a stins o stea. N-o să pot uita niciodată felul cum vorbea, cum râdea, cum ținea creta în mână și parcă îl aud și acum cum explică “problema 4, de la pagina 120.. E doar o problemă simplă”.. Chiar dacă au trecut 3 ani.. 3 ani în care am cunoscut alți profesori, am văzut atâtea fețe, n-o să pot uita chipul profesorului nostru drag. N-o să pot uita cum în fiecare dimineață când plecam la școală, trecea cu mașina pe lângă mine și mă saluta.
N-o sa pot uita cum înainte de Crăciun i-am făcut o vizită. I-am promis că voi reveni cât de des pot, i-am promis că o să-l mai vizitez.. fără să știu că aceea a fost ultima vizită, ultima noastră întâlnire, ultimul nostru salut. Aveam lacrimi în ochi, nu-l văzusem de mult timp și m-a îmbrățișat. Am simțit în dânsul o căldură sufletească, parcă își îmbrățișa propriul copil. Și așa a fost, noi am fost copiii lui. Era al doilea tată al nostru, atât ca profesor cât și ca diriginte.
Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine și pentru colectiv, îi mulțumesc pentru miile de sfaturi pe care ni le-a oferit, îi mulțumesc pentru fiecare tachinare, îi mulțumesc pentru că m-a învățat să văd dincolo de matematică, să văd cu totul altceva în afară de cifre, îi mulțumesc că și-a pierdut de multe ori răbdarea să explice ceva, dar n-a renunțat, îi mulțumesc pentru TOT !
Vă mulțumim !
Mi-e parcă greu să vorbesc la trecut.. Parcă mai ieri l-am văzut și mi-a făcut cu mâna. Parcă ieri mi-a explicat acel exercițiu pe care îl credeam complicat. Parcă ieri l-am auzit râzând. Ieri m-a îmbrățișat.. Iar azi, azi nu mai e..
Plâng. Am lacrimi în ochi și tot cu lacrimi am scris acest fragment, pe care chiar dacă n-o să pot să îl înmânez personal, sper ca de acolo de sus, să vadă totul.
O să vă păstrăm veșnic în amintirea noastră. O să rămâneți mereu profesorul nostru preferat. N-o să vă uităm niciodată, domnule profesor ! VĂ IUBIM !
Semnat
În numele tuturor generațiilor de elevi, ai dumneavoastră copii”, este mesajul fostului elev.