Antena 3 CNN Externe Mesajul dur transmis de Papa Francisc: „Asta va fi cea mai mare înfrângere a voastră"

Mesajul dur transmis de Papa Francisc: „Asta va fi cea mai mare înfrângere a voastră"

1 minut de citit Publicat la 09:59 16 Sep 2018 Modificat la 09:59 16 Sep 2018

Papa Francisc a lăudat sâmbătă în Sicilia sacrificiul preotului Iosif Puglisi, asasinat de mafie cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, şi le-a transmis mafioţilor că nu sunt creştini, transmit EFE, AFP şi Reuters.

''Nu poţi să crezi în Dumnezeu şi să fii mafiot, cine este mafiot nu trăieşte ca un creştin, pentru că prin viaţa sa defăimează numele lui Dumnezeu'', a declarat Francisc în predica din timpul slujbei oficiate la Palermo în memoria prelatului, în faţa a zeci de mii de credincioşi adunaţi în zona portuară a capitalei Siciliei.

Adresându-se cu formula ''fraţi şi surori'', dar folosind şi cuvântul ''mafioţi'', suveranul pontif i-a îndemnat la schimbare pe membrii crimei organizate, dintre care unii merg la biserică şi se închină deschis.

''Le spun mafioţilor: schimbaţi-vă, fraţi şi surori! Încetaţi să vă gândiţi doar la voi şi la banii voştri... Întoarceţi-vă la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, dragi fraţi şi surori". '' Vă spun, mafioţilor, dacă nu faceţi asta, viaţa voastră va fi pierdută şi asta va fi cea mai mare înfrângere a voastră", a punctat liderul catolic.

Mulţi membri ai grupărilor de crimă organizată din Italia, cum ar fi Cosa Nostra din Sicilia şi Ndrangheta din Calabria, se consideră parte a unui grup religios, de cult, invocând ajutorul unor sfinţi pentru activităţile lor. În special în oraşele mai mici din sud, ei iau parte la sacramentele catolice şi, în unele cazuri, chiar au găsit complicitate din partea clericilor, scrie Reuters.

Papa Francisc efectuează sâmbătă o vizită pastorală de o zi în Sicilia pentru a cinsti memoria preotului italian Iosif (Pino) Puglisi, ucis pe 15 septembrie 1993, în ziua în care împlinea 56 de ani, de către gruparea mafiotă "Cosa nostra" în faţa bisericii sale din Palermo.

Asasinatul se înscria într-o ofensivă a mafiei împotriva statului şi a oricui ameninţa existenţa grupării. Magistraţii Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino au fost ucişi de bombe în Palermo în 1992. Prelatul Puglisi a fost ucis pentru că îi scotea pe copii şi adolescenţi de sub influenţa mafiei şi le oferea şansa unei educaţii integrale în spiritul valorilor creştine.

Biserica Catolică din sudul Italiei a avut relaţii suspecte cu Mafia. Cardinalul Ernesto Ruffini, care a fost arhiepiscop de Palermo din 1945 până în 1967, a negat existenţa Mafiei, considerând comunismul drept cea mai mare ameninţare a Bisericii, aminteşte Reuters.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole