„Mi se pare că... de câte ori mi se întâmplă ceva bun în viaţă, Mă tem că voi pierde totul”. Aceasta este ultima postare a uneia dintre cele cinci victime care au murit ieri dimineaţă, la intrarea în Ilişeşti, după ce maşina cu care circulau s-a lovit de alte două autovehicule, iar mai apoi a ars ca o torţă, scrie Monitorul de Suceava.
Într-adevăr, au trecut doar câteva ore din ziua de 30 octombrie, din momentul postării acestor gânduri, iar destinul a făcut ca Simona L., o adolescentă în vârstă de doar 16 ani, de loc din Hreaţca – Vultureşti, să-şi ia adio de la această lume. Şi nu oricum, ci în condiţii cumplite. Atât ea, cât şi ceilalţi patru prieteni au ars de vii în maşina scăpată de sub control.
Probabil că adolescenta este cea care a realizat şi ultima fotografie cu prietenii ei, în clubul Versus din Suceava, acolo unde cei cinci s-au distrat la petrecerea de Halloween înainte de a pleca spre Gura Humorului, spre casele lor.