Premierul Florin Cîțu a transmis felicitări marinariilor care „aduc cinste României”: „M-am bucurat să particip, alături de președintele Klaus Iohannis, la ceremoniile organizate de Ziua Marinei.
Felicitări tuturor marinarilor noștri, care, prin muncă, seriozitate și profesionalism aduc cinste României oriunde în lume! La mulți ani Marinei Române și Forțelor Navale!”, a spus premierul Florin Cîțu.
Mesajul lui Ludovic Orban
Președintele principalului partid de la guvernare s-a adresat marinarilor români. „Ne mândrim cu marinarii români, care își apără țara în misiuni, pe mări și oceane, departe de familiile lor, în condiții grele.
Aceștia sunt adevăraţi ambasadori ai României, apreciați de către partenerii noștri externi pentru seriozitatea și profesionalismul de care dau dovadă în misiuni.
Forțele Armate Navale Române contribuie, alături de întreaga armată română, la statutul dobândit de țara noastră, de aliat și actor regional extrem de important în asigurarea securității euro-atlantice.
Și prin efortul marinarilor noștri, România a devenit un vector de securitate, iar regiunea Mării Negre o zonă de interes strategic atât pentru NATO cât și pentru Uniunea Europeană.
La mulţi ani, marinari români! La mulţi ani, Forţele Navale Române! Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească în toate misiunile!”, a transmis președintele PNL, Ludovic Orban, pe Facebook.
Mesajul lui Marcel Ciolacu
Un mesaj pentru marinari a transmis și liderul principalului partid de opoziție. „La Mulți Ani, Marinei României! Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească, oriunde navigați cu drapelul tricolor al României la catarg!”, a scris, tot pe rețeaua de socializare, președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna și alți demnitari au participat la ceremoniile organizate de Ziua Marinei în Portul Militar Constanța.
Mesajul lui Dan Barna
”L-am cunoscut astăzi, la Ziua Marinei Române, pe contraamiralul de flotilă Ion Lișman, comandant al Componentei Operaționale Navale și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, un om care și-a petrecut aproape 40 de ani de viață în Marină - de la simplu licean la actuala poziție.
A fost o bucurie să întâlnesc un om care în fiecare misiune pe care a avut-o a pus pe primul plan “puterea” de a fi om și camarad. Un om responsabil de fiecare membru al echipajului atunci când a comandat nave, de succesul misiunilor, securitatea țărilor aliate, de imaginea României și de relația cu partenerii NATO, în prezent.
La 38 de ani de la depunerea jurământului militar, după multe misiuni îndeplinite cu succes și pentru contribuția avută la modernizarea Forțelor Navale, i-a fost conferit Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Ofițer. Îl felicit pe el și pe colegii săi cunoscuți astăzi pentru profesionalism și pentru toate rezultatele remarcabile ale Forțelor Navale.
Le mulțumesc, astăzi de ziua lor, marinarilor militari și civili pentru rezultate și anduranță. Îi felicit că au pus și pun zi de zi umărul la mai binele României”, a declarat Dan Barna, într-o postare pe Facebook.