Antena 3 CNN Actualitate Religie MESAJE DE PAȘTE 2018. Mesajul unui important lider religios

MESAJE DE PAȘTE 2018. Mesajul unui important lider religios

2 minute de citit Publicat la 15:08 03 Apr 2018 Modificat la 15:08 03 Apr 2018

MESAJE DE PAȘTE 2018 Înviind din morţi, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: cea în care omul nu mai moare, afirmă cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în Pastorala transmisă clerului şi credincioşilor la sărbătoarea Sfintelor Paşti.

MESAJE DE PAȘTE 2018  "Isus ne eliberează de iluzia pe care Satana vrea să ne-o inoculeze: aceea că am fi abandonaţi propriului destin şi, în final, morţii. Şi de aceea, din dimineaţa de duminică şi din acea grădină a Învierii, speranţa luminează cele mai întunecoase unghere ale existenţei oamenilor. Înviind din morţi, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: cea în care omul nu mai moare", spune cardinalul.

MESAJE DE PAȘTE 2018  Potrivit înaltului ierarh greco-catolic, "mormântul gol ne trimite astfel la ceva mult mai important: Isus nu mai este în mormânt, ci este prezent în Biserica Lui".

MESAJE DE PAȘTE 2018  "Împreună cu Apostolul Petru în casa sutaşului Corneliu putem şi noi să spunem că "Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate nu la tot poporul, ci nouă, martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi" (Fapte 10, 40-41). Alături de comunitatea Bisericii, îl vedem şi noi pe Cel înviat în Euharistie, mâncăm şi bem şi noi la masa Lui, îl întâlnim şi noi pe Cel ce a călcat stăpânirea morţii, cu moartea pe moarte călcând. Mormântul gol ne trimite astfel la ceva mult mai important: Isus nu mai este în mormânt, ci este prezent în Biserica Lui. Acolo primim Trupul Lui, acolo devenim mădularele Lui", explică cardinalul.

MESAJE DE PAȘTE 2018  El ne îndeamnă "să ne apropiem şi să intrăm tot mai adânc, pe an ce trece, în misterul de iubire şi de lumină al Învierii".

MESAJE DE PAȘTE 2018  "Alături de Fecioara Sfântă, Maica Bisericii, să ne apropiem şi să intrăm tot mai adânc, pe an ce trece, în misterul de iubire şi de lumină al Învierii. Ea, cea care a crezut Cuvântului lui Dumnezeu chiar şi în faţa răstignirii, ne va conduce şi pe noi pe calea cea strâmtă a credinţei. Dacă ne vom încredinţa ocrotirii Ei materne, inimile noastre vor deveni asemenea cu Inima Ei: un tezaur al prezenţei lui Dumnezeu. Maria, cinstită în icoane ca "Cea care ne arată Calea", ne va fi întotdeauna ocrotitoare pe calea înspre Fiul ei cel Înviat. Amin!", mai spune cardinalul.

MESAJE DE PAȘTE 2018  Acesta urează tuturor sărbători pascale binecuvântate şi tradiţionalul Cristos a înviat!

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole