Antena 3 CNN Externe Mesajul lui Vladimir Putin după moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul președinte comunist al URSS

Mesajul lui Vladimir Putin după moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul președinte comunist al URSS

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 09:46 31 Aug 2022 Modificat la 09:46 31 Aug 2022

Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, a murit, marţi seară, la vârsta de 91 de ani, relatează presa de la Moscova, citată de cotidianul Le Figaro şi de agenţia The Associated Press.

Gorbaciov era internat de câteva zile în Spitalul Central din Moscova. Unitatea medicală a anunţat marţi seară că Mihail Gorbaciov, în vârstă de 91 de ani, a decedat din cauza naturale.

"Vladimir Putin își exprimă cele mai profunde condoleanțe pentru moartea lui Mihail Gorbaciov. În cursul dimineții, el va trimite o telegramă cu condoleanțe rudelor și prietenilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Președintele Vladimir Putin obișnuia să îi trimită anual felicitări lui Gorbaciov de ziua lui de naștere, pe 2 martie.

Anul acesta, liderul rus i-a transmis viața bogată și înaltă autoritate, fostului șef al URSS și a subliniat contribuția sa la implementarea proiectelor sociale, caritabile și educaționale, și dezvoltarea cooperării umanitare internaționale.

Cu un an mai devreme, când Gorbaciov își sărbătorea aniversarea de 90 de ani, Putin a subliniat în telegrama sa de felicitare că îl consideră pe acesta "parte din constelația oamenilor străluciți și remarcabili și a oamenilor de stat preeminenți ai noștri și care au avut un efect major asupra istoriei naționale și globale”, potrivit agenției de presă de stat a Rusiei, TASS.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole