Antena 3 CNN Life Oameni Mesaj tulburător după moartea lui Ioan Gyuri Pascu: „Bătea la ușă ca să mă întrebe dacă nu am o bucată de pâine”

Mesaj tulburător după moartea lui Ioan Gyuri Pascu: „Bătea la ușă ca să mă întrebe dacă nu am o bucată de pâine”

2 minute de citit Publicat la 17:06 28 Sep 2016 Modificat la 17:06 28 Sep 2016

Ioan Gyuri Pascu a murit. Artistul, care avea 55 de ani, a suferit un infarct în dimineața zilei de luni, 26 septembrie, scrie Libertatea.

Ioan Gyuri Pascu a murit și a lăsat în urma sa colegi, prietni și apropiați cu sufletele sfîțiate de durere.

Silviu Petcu, unul dintre colegii lui Ioan gyuri Pascu de la Divertis, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj tulburător.

Mesajul este semnat de Valentin Gora, un alt coleg de-al lui Ioan Gyuri Pascu.

„Hoțul de clipe.

A plecat Gyuri. A plecat de trei zile și tot de atunci vreau să scriu despre el. Și nu știu cum. Despre Gyuri care strălucea pe scenă, a vorbit toată lumea. Aș putea să încep cu cel cu care am umblat din gazdă în gazdă, la începuturile noastre prin București, cu poveștile nopților cîntate și ale celor vorbite în care am amestecat cam tot ce se putea amesteca: bucurii, tristeți, cărți, sport, întrebările noastre despre mersul și rostul lumii și multă, multă viață.

Ar mai fi o variantă, meciurile pe care le-am văzut și trăit împreună… sau aș putea începe cu Gyuri cel sensibil, vulnerabil și trist care se ascundea în chitară ca să fie el, …sau cu Gyuri care bătea noaptea la ușă să mă întrebe dacă nu am o bucată de pîine că el are o ceapă, sau cu drumurile noastre cu mașina, sau….
S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult
Era un amestec perfect de Caragiale și Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd și Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aș spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiți și nu prea înghesuiți, Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăț-Lungilă, (nu rîdeți, Gyuri știa cum să aducă luna de pe cer și să ți-o pună în palmă). Și nu de puține ori, toți plecau, ca să-i facă loc lui Moș Nechifor Coțcariu.
Îl iubea pe Caragiale și învățase de la el să folosească ironia fină, să ia din viață și să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos. Autoironia era un bonus care venea de la el.
Talentul lui era uriaș, lua o jumătate de glumă și făcea din ea una întreaga, rotundă și plesnitoare ca o minge nouă și frumoasă. Era hoț de clipe. Știa să fure clipa, să o facă să fie a lui. Da, avea geniu adevarat. Am văzut asta de multe ori, așa că trebuie să o spun. Prostește vorbind, cred că și Dumnezeu va rîde cu el.
Cu el rîsul era rîs, spectacolul era spectacol, cîntatul era cîntat, în trei cuvinte: treaba era treabă. Doar noaptea era de multe ori zi…
A fost frumos!
De trei zile jucăm o poveste tristă. Aștept să se audă, de undeva de sus, o Voce care să spună: Gyuri, asta a fost bună, o păstrăm să o avem, dar hai să mai tragem una perfectă!

Valentin Gora”, este textul sfîșietor publicat pe pagina de Facebook a lui Silviu Petcu.

Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole