Antena 3 CNN Externe Mesaj istoric din partea secretarului general al NATO pentru Rusia: „Putem lua în calcul folosirea armelor nucleare”

Mesaj istoric din partea secretarului general al NATO pentru Rusia: „Putem lua în calcul folosirea armelor nucleare”

1 minut de citit Publicat la 16:46 14 Feb 2016 Modificat la 16:46 14 Feb 2016
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a adresat sâmbătă un mesaj foarte clar Rusiei, în cadrul discursului ţinut la Conferinţa Internaţională de Securitate de la Munchen. Oficialul NATO a amintit administraţiei de la Kremlin că şi Alianţa are arme nucleare eficiente, pe care le păstrează doar pentru cazuri excepţionale şi nu intimidare, cum este cazul Rusiei.

„NATO se află într-un plin proces de întărire a capacităţilor de apărare colectivă, cel mai important din ultimele decenii. Vrem să trimitem un semnal puternic şi să descurajăm orice agresiune sau intimidare. Nu vrem să declanşăm un război, ci să prevenim războiul”, a declarat Stoltenberg, conform Jurnal.md.

„Retorica Rusiei, luările de poziţie şi exerciţiile în care îşi etalează capacităţile nucleare au rolul de a-i intimida pe vecini şi de a submina climatul de încredere şi stabilitate în Europa. În ceea ce priveşte NATO, putem lua în calcul folosirea armelor nucleare în cazuri extrem de izolate. Dar nimeni nu se poate gândi că armele nucleare pot fi folosite într-un conflict convenţional. Acestea ar schimba natura conflictului în mod fundamental. NATO a continuat reducerea numărului de arme nucleare. Le păstrăm în siguranţă şi sunt eficiente. Pentru descurajare şi pentru a păstra pacea, nu pentru intimidare sau ca instrument de pedeapsa”, a încheiat Stoltenberg.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole