Antena 3 CNN Actualitate Social Mesaj istoric al Bisericii pentru homosexuali: „Nu suntem împotriva unor oameni”

Mesaj istoric al Bisericii pentru homosexuali: „Nu suntem împotriva unor oameni”

<1 minut de citit Publicat la 09:54 09 Mai 2018 Modificat la 09:54 09 Mai 2018

Mesaj istoric al Bisericii Ortodoxe Române, pentru homosexuali. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu spune că biserica are porțile deschise pentru fiecare om, chiar și pentru homosexuali.

Mai mult decât atât, Vasile Bănescu a declarat pentru libertatea.ro că homosexualii, deşi se află într-o situație nefirească din punct de vedere moral, trebuie chiar chemați în biserică.

„Biserica are porțile deschise pentru orice om, indiferent de opțiunile lui. Mesajul creștin - ortodox, catolic sau de altă confesiune - se regăsește în mod identic la nivelul iubirii față de celălalt. Adică. Când criticăm o ideologie care vrea să promoveze în societate niște lucruri străine de credința creștină, asta nu înseamnă că suntem împotriva unor oameni. "Cine suntem noi să judecăm pe cineva?". Evident că judecata ultimă aparține lui Dumnezeu. Această judecată este o judecată a iubirii, în primul rând”, a spus Vasile Bănescu.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole