„Doamna cu năframă în băţ” a mers vineri în fața Palatului Cotroceni, unde zeci de oameni scandează lozinci antiprezidenţiale, cerând demisia şefului statului Klaus Iohannis.
Femeia a venit din Roman direct în Piaţa Victoriei, unde mii de români şi-au strigat nemulţumirile. Vineri seară a ales să meargă la protestele de la Palatul Cotroceni pentru a le transmite românilor mesajul său de pace.
„Am venit pentru un strop de pace, limpezirea minților, pentru prosperitate, pentru pace, limpezirea mintilor, un pic de prosperitate, eu cer puțin că daca cer mult nu vom primi niciodată”, a spus „doamna cu năframă în băț”, vineri, în direct la Antena 3.