Antena 3 CNN Externe „Mamă, te iubesc! Vine! O să mor!” Mesajele sfâșietoare trimise de un tânăr aflat în clubul din Orlando

„Mamă, te iubesc! Vine! O să mor!” Mesajele sfâșietoare trimise de un tânăr aflat în clubul din Orlando

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:23 13 Iun 2016 Modificat la 11:23 13 Iun 2016

Mama unui tânăr mort în atacul terorist din Florida a dezvăluit presei mesajele primite de la fiul său în noaptea tragediei.

Mina Justice, mama lui Droy Justice, a primit aceste mesaje la scurt timp după ce adormise.

„Mamă, te iubesc!”, a fost primul mesaj pe care femeia l-a primit, apoi au urmat altele. „În club se împuşcă”, a continuat Droy Justice.

Femeia l-a întrebat dacă este bine și acesta i-a răspuns că este prins în baie.

„Vine! O să mor!”, au fost ultimele mesaje pe care Mina Justice le-a primit de la fiul ei. „Este în baie cu noi! Este un terorist”, scrie theguardian.com.

Autoritățile au confirmat că tânărul Droy Justice a murit.

Cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite a fost revendicat de gruparea jihadistă ISIS.

Mai mult, atacatorul masacrului a fost interogat de două ori de FBI, pentru presupuse simpatii islamiste, dar a fost lasat in libertate.

50 de oameni au fost seceraţi de gloanţele trase de bărbatul care era înarmat cu puşcă automată şi un pistol. Iar alţi 53 au fost răniţi.

Localnicii din Orlando au stat la coadă ca să doneze sânge pentru cei răniţi în urma atacului şi a căror viaţă e încă în pericol.
 

Etichete: Florida Orlando atac
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole