Joi, 13 iulie, în elegantele Saloane ale Jockey Clubului, Mişcarea pentru Regat şi Coroană a organizat un eveniment cu prilejul comemorării a 90 de ani de la urcarea Regelui Ferdinand la Cer și a aniversării a 90 de ani de la urcarea Regelui Mihai pe tronul României, scrie Monarhia Salvează România.
Evenimentul a început cu intonarea Imnului Regal şi citirea unui mesaj transmis evenimentului de Nicolae al României:
„Regele Mihai, de la a cărui primă urcare pe tron sărbătorim astăzi 90 de ani, a dus mai departe pilda înaintaşilor, devenind un adevărat simbol al datoriei şi devotamentului faţă de ţară.
Rememorăm împreună acele momente de istorie de acum 90 de ani şi sunt convins că putem fi mândri de înaintaşii noştri, care au dovedit că devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei împlinite, demnitatea, curajul, cinstea, reprezintă adevăratele valori pe care se construieşte destinul unui popor.
Putem fi mândri de înaintaşii noştri dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că avem şi o datorie de îndeplinit: să ducem mai departe şi să consolidăm valorile şi principiile lăsate de aceştia.
Eu, Nicolae, îmi asum această datorie pe care înţeleg să o preiau de la înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric. Nicolae al României", scrie pe site-ul Monarhia salvează România.
Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, cunoscut ca Principele Nicolae al României este nepotul cel mai vârstnic al Regelui Mihai I al României. La împlinirea vârstei de 25 de ani, Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală. Printr-un document semnat la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la Tronul României.