Ea este Mera I Andra, absolventă a Colegiului Național "Mihai Eminescu" care a reușit să obțină media 10 la examenul de Bacalaureat.
Tânăra a studiat la profilul de Matematică – Informatică și a dat bacalaureatul la Limba Română, Matematică și Fizică, iar la toate cele trei probe a obținut nota maximă.
Andra visează o carieră în arhitectură, asemenea surorii mai mari și alături de geamăna sa cu care își dorește să facă o echipă.
"Mă simt foarte fericită că am obținut acest rezultat. Am învățat constant în toți anii de școală. Am luat cu seriozitate toate materiile și munca mea a fost răsplătită. Nu pot trece cu vederea fără să le aduc mulțumiri doamnei profesoare de limba și literatura română Zamfirescu Violeta, doamnei profesoare de matematică Ciudin Ionela și doamnei profesoare de fizică Bălăucă Cristina", a declarat eleva.
La nivel național, 56 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.