Antena 3 CNN Actualitate Social Memorandum pentru dezvoltarea turismului pe axa Braşov-Bucureşti-Constanţa. Ce spune Gabriela Firea

Memorandum pentru dezvoltarea turismului pe axa Braşov-Bucureşti-Constanţa. Ce spune Gabriela Firea

2 minute de citit Publicat la 20:16 07 Iun 2018 Modificat la 20:16 07 Iun 2018

Primarii Gabriela Firea, George Scripcaru şi Decebal Făgădău au semnat joi, la sediul Primăriei Capitalei, un memorandum privind înfiinţarea Asociaţiei "Axa de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa", care va pune accent pe conectivitate, transport, turism, urmând să fie creată şi o asociaţie de dezvoltare intercomunitară. 

"Prin această cooperare pe axa Bucureşti-Braşov-Constanţa ne dorim să punem în valoare, să potenţăm cele mai importante zone turistice ale României: litoralul românesc pe de o parte, muntele şi Capitala ţării. Pentru a avea un turism de bună calitate în primul rând avem nevoie de o infrastructură, de drumuri bune, de autostrăzi, să fim conectaţi, iar aceste deziderate se pot realiza prin mai multe metode - o colaborare interinstituţională, prin implicarea Guvernului, ministerelor, dar şi prin atragerea de fonduri europene, care se poate realiza şi potenţa şi prin semnarea acestui memorandum, care practic deschide perspectiva imediată a înfiinţării unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară pe axa Braşov-Bucureşti-Constanţa", a spus primarul general. 

Firea a menţionat că platforma juridică şi statutul asociaţiei urmează să fie elaborate de specialişti. De asemenea, Compania Municipală Turistică, înfiinţată la Bucureşti, va pregăti pachete turistice şi o campanie de promovare ce va cuprinde elemente şi obiective atât din Capitală, cât şi din zonele Constanţa şi Braşov. 

"Cetăţenii care vor dori să meargă la mare vor avea posibilitatea să cunoască mult mai direct şi mult mai bine, prin pachete pe care le vom pregăti, obiectivele turistice de la munte şi din Capitală. De asemenea, cei care vor merge la Braşov vor avea mai multe informaţii despre obiectivele turistice din Capitală şi de pe Litoral, inclusiv Delta, şi viceversa", a explicat edilul Capitalei. 

Gabriela Firea a declarat că astfel de memorandumuri se încheie în spaţiul european de foarte mulţi ani, dar că ideea nu a fost implementată în România, motiv pentru care s-au pierdut multe oportunităţi. Ea a mai spus că trei voci vor avea "o valoare şi o putere mult mai mare" decât una singură. 

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a apreciat că proiectul va genera "în mod indirect (...) o presiune" pentru realizarea autostrăzii Comarnic-Braşov. 

"Cred că acest proiect va crea în mod indirect, să spunem aşa, o presiune pe ceea ce înseamnă structurile ministeriale, care să înţeleagă că trebuie să trecem de la faza asta de multă vorbărie, teorie, şi să ajungem să facem totuşi autostrada asta de la Comarnic la Braşov, ca să nu mai constatăm doar în timpul sezonului de sărbători de iarnă că avem o problemă", a spus el. 

Primarul Municipiului Constanţa Decebal Făgădău a subliniat că cele trei municipii au planuri de mobilitate realizate de către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar Banca Mondială are contracte de asistenţă tehnică cu Braşov şi Constanţa, urmând să fie încheiat unul şi cu Municipiul Bucureşti. Gabriela Firea a declarat de asemenea că reprezentanţii Băncii Mondiale au susţinut ideea înfiinţării asociaţiei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole