Antena 3 CNN Actualitate Membrii clanului Chira, săltați de mascați. Polițiștii descind acasă la interlopi

Membrii clanului Chira, săltați de mascați. Polițiștii descind acasă la interlopi

Denisa Dicu
<1 minut de citit Publicat la 09:29 24 Oct 2022 Modificat la 09:36 24 Oct 2022

Sunt vizați mai mulți interlopi care ar fi fost implicați într-un scandal în urmă cu 2 săptămâni și jumătate. Membrii grupării urmează să fie aduși la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. 

”La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, efectuează 14 percheziții domiciliare, în județele Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice. 

Din cercetări a reieșit că mai mulți bărbați ar fi comis, în public, acte de violență, tulburând ordinea și liniștea publică, prin participarea la un conflict între mai multe persoane, în seara de 4 octombrie. 

Vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele bănuite de săvârșirea faptelor urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în vederea audierii. 

La activități participă polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, ordine publică, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, precum și luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și serviciilor pentru acțiuni speciale Călărași, Buzău, Ialomița, Constanța, Dâmbovița și Giurgiu”, informează Poliția. 

Etichete: clanul Chira
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole