Preşedintele organizaţiei Mehedinţi a PSD, Aladin Georgescu, a declarat luni că în urma numărătorii paralele a partidului, social-democraţii şi-au adjudecat 55 de mandate de primar din 66.
Potrivit sursei citate, pentru prima dată după 1989, candidaţii PSD obţin funcţia de primar a municipiilor Drobeta Turnu Severin şi Orşova şi a oraşelor Baia de Aramă, Vînju Mare şi Strehaia.
"La urne, în judeţul Mehedinţi, dintre cei 237.065 cetăţeni cu drept de vot, s-au prezentat 52,61%", a precizat Georgescu.
El a mai arătat că viitorul primar al oraşului reşedinţă de judeţ, Marius Screciu, a obţinut 41,9% dintre sufragii.
Sursă: Agerpres