Antena 3 CNN Actualitate Justiție Mega-lovitură pentru Laura Codruţa Kovesi | Implicaţii majore în alegerile europarlamentare

Mega-lovitură pentru Laura Codruţa Kovesi | Implicaţii majore în alegerile europarlamentare

Lovitură uriaşă pentru Laura Codruţa Kovesi. Şefa Parchetului European ar fi preluat ancheta cu vaccinurile din pandemie pentru a o salva pe şefa Comisiei Europene cu două luni înainte de alegeri. Acuzaţiile sunt vehciulate tot mai mult de politicieni şi jurnalişti.

de Georgiana Adam    |   

Cu aproape două luni înainte de alegerile europarlamentare din iunie, dosarul achiziţiei vaccinurilor COVID, deschis împotriva Ursulei von der Leyen de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Liege, este resuscitat de un nou scandal după preluarea acestuia de către Parchetul European.

Potrivit Ziarului Bursa, mişcarea considerată o perdea de fum, prin care se doreşte scoaterea din atenţia publică a acestui dosar pe perioada campaniei electorale la nivel european, a fost imediat taxată de lobbistul belgian Frederic Baldan şi jurnalistul Xavier Azalbert, preşedintele Asociaţiei Bon Sens, care a formulat, de asemenea, o plângere penală împotriva şefei Executivului comunitar.

Cei doi afirmă că atât timp cât cercetarea penală în dosarul Qatargate nu a fost preluată de la procurorii belgieni de către Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi, preluarea de către EPPO a cercetării penale în dosarul achiziţiei vaccinurilor COVID în care e implicată von der Leyen reprezintă o dovadă că se doreşte aşternerea tăcerii în legătură cu Pfizergate, până când Ursula va redeveni preşedinte al Comisiei Europene.

"Din punctul meu de vedere, încercarea EPPO de a interveni pe lângă judecătorul de instrucţie este contrară cadrului juridic instituit prin tratatele Uniunii Europene care sunt singurul temei juridic al regulamentului de "cooperare consolidată în vederea creării unui Parchet European", a declarat Frederic Baldan, lobbyist belgian.

"Dacă EPPO preia cazul, Frederic Baldan şi ceilalţi reclamanţi nu vor mai putea fi părţi şi victime în proces, pentru că preluarea dosarului însemnă că singura victimă ar fi UE. Acest lucru ar însemna că EPPO ar împiedica orice plângere din partea victimelor.(...) Plângerea respectivă se referă, printre altele, la presupusa distrugere a mesajelor SMS , precum şi la uzurparea de titluri, iar diferitele noastre surse au afirmat în mod clar că au existat presiuni din partea EPPO pentru ca judecătorul de instrucţie Frederic Frenay să fie demis din această anchetă", a explicat şi Xavier Azalbert, preşedintele Asociaţiei Bon Sens.

Frederic Baldan şi Xavier Azalbert susţin că Parchetul European îşi depăşeşte atribuţiile prin preluarea dosarului penal întocmit în urma plângerii formulată de lobbistul belgian, deoarece plângerea respectivă trebuie să fie soluţionată conform legii penale naţionale. Ei mai arată că autonomia legii penale naţionale este protejată de mai mulţi judecători de instrucţie din Franţa şi Belgia, care la înfiinţarea EPPO au criticat faptul că ei pierd o parte din competenţele conferite prin codurile penale şi codurile de procedură penală din statele respective.

Pierderea competenţelor are loc cu privire la jurisdicţia EPPO care se întinde asupra infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, celebra directivă PIF.

Situaţia este complexă deoarece plângerea împotriva preşedintelui Ursula Von der Leyen este susţinută de cel puţin 10 reclamanţi.

"Continuarea susţinerii candidaturii Ursulei Von der Leyen, aşa cum fac Macron şi Renew, constituie şi o posibilă complicitate la obstrucţionarea acestei anchete, cel puţin un obstacol politic, ceea ce demonstrează clar că domnul Baldan a avut dreptate să ducă chestiunea în instanţa belgiană, din teama de a o vedea pe Ursula Von der Leyen încercând să îngroape ancheta", a mai declarat Xavier Azalbert, preşedintele Asociaţiei Bon Sens.

Menţionăm că, pentru achiziţia vaccinurilor anti-Covid 19 de la compania Pfizer, Comisia Europeană, cu acordul preşedintelui Ursula von der Leyen, a oferit 44 miliarde euro din totalul de 71 miliarde euro alocate pentru achiziţia vaccinurilor anti-Covid de la mai multe firme la nivel european.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile